Prăpastia dintre generații

În apropierea biroului meu este un parc de copii. La prânz vin aici adolescenți. Se dau în leagăne, fumează, beau bere (uneori) și vorbesc despre chestiile care îi preocupă (întotdeauna). În general despre școală, despre nedreptățile profesorilor, despre bullyingul colegilor, despre faptul că adulții (mai ales părinții și profesorii) n-au suficient timp să-i asculte și […]

CORPURI

La invitația prietenei mele, Alexandra Lavrente, voi posta pe blogul ei o rubrică de recomandări despre locuri/oameni/activități pe care le descopăr în București sau oriunde în lume. Deschid această aventură cu o temă care m-a preocupat maxim în 2018. Relația pe care o avem cu corpurile noastre și modul în care câteva piese de teatru […]

Respiră în frică

La început a fost sunetul. Ca și cum cineva a supt toată apa din calorifere și apoi a suflat-o cu putere înapoi pe țeavă. Sunetul a fost cel care m-a trezit. Îmi imaginam cum țevile cele vechi vor ceda de la presiune și apa va țâșni în dormitor. Am pipăit instinctiv cearceaful, să verific dacă […]

Podul mincinoșilor

Aveam cinci ani când am trecut prima oară pe podul ăsta. Avea aceleași scânduri. Doar că pe alocuri erau rupte și oamenii făceau echilibristică pe conducta de gaz de dedesupt. Bunicul mă ținea strâns de mână. Unde lipseau patru-cinci scânduri și porțiunea de conductă era mai lungă, îmi era teribil de frică. Nu neapărat de […]

Suntem fragili

“5 trepte. A dat cu dreptul în stângul și a căzut. Cinci trepte s-a dus grămadă, până am prins-o eu și am oprit-o. S-o fi lovit și la coloană, habar nu am, da’ la cap sigur s-a lovit” – zise bărbatul, învârtind în mână șapca verde. “Și dumneavoastră cine sunteți? Sunteți familie?” – întreabă răstit, […]

Pregătiți pentru schimbare?

Ați observat că între noi și oamenii dintr-o sală de spectacole există mereu un scaun liber (atunci când circumstanțele permit acest lucru)? Că nimeni, niciodată, nu se așează fix pe scaunul de lângă? Sau noi nu ne așezăm niciodată pe scaunul de lângă? Lăsăm întotdeauna spațiu între noi și lume. V-ați întrebat vreodată de ce? […]

Oameni fără copilărie

Tu nu știi să te joci! – strigă băiețelul, smulgându-și dinozaurul din mâinile bătrânei. Mai bine mă joc singur – completă el încet, întorcându-i spatele și retrăgându-se în cel mai îndepărtat colț al camerei. Bătrâna își strânse mâinile neputincioasă, făcându-se și mai mică pe scaunul verde. Privirea îi căzu rușinată în pământ. De unde stăteam […]

Despre moarte și foc

Aveam cinsprezece ani când a murit bunicul. Era eroul meu personal şi era prima moarte extrem de reală pentru mine. Nu am putut niciodată înţelege de ce oamenii acordau atâta atenţie acelui cadavru hidos, care nu mai păstra nimic din ceea ce a fost bunicul meu. Faţa îi era încremenită într-o grimasă a suferinţei pe […]

Drumul cu locomotiva

A zis mama: “Dacă vii cu 10 de 10 pe linie, trecuți așa, frumos, unul sub altul în carnet, în prima zi de vacanță, te duce taică-tu cu locomotiva. Oriunde are el drum”. Știu, știu. Acum îi zice manipulare. Dar când ești în clasa a doua și trăiești în comunism, nu știi că-i zice așa. […]

Când eram mică…

Când eram mică îl ajutam pe bunicul să împartă ziare, colete și scrisori. El era poștaș. Eu credeam că este vrăjitor. Multă vreme nu am priceput de unde știa el să le spună oamenilor cine le-a scris. Și cum cunoștea el exact când trebuie să scoată din geanta aia mare și neagră scrisoare și când […]

Vis de copil

Aveam cinci ani și visam să ajung mareșal. Nu soldat, nu căpitan, nu general. Eu visam să ajung mareșal. Nu știam prea bine ce înseamnă să fii mareșal, dar priveam luminița din ochii bunicului meu când vorbea despre Antonescu. În mintea mea de copil, bunicul meu era cel mai cool om pe care îl întâlnisem […]