Râsete, voci colorate și joacă de copii. Forfota aia plăcută pe care o auzi uneori din curtea școlii. Acesta a fost sunetul serii. Cea mai puternică “comunitate” a fost cea a copiilor. Categoric. S-au jucat și-au socializat unii cu alții așa cum noi, adulții, uităm uneori s-o facem. Total, în clipă, abandonați unii într-alții, prinși în magia jocului și-a descoperirii, bucurându-se sincer de tot ce li se întâmplă.
Adulții au fost generoși. Soseau valuri, valuri, cu brațele pline de mâncare și copii cu obraji ușor înroșiți de frig. Fantastic cum unește mâncarea oamenii ♥️ În camera din spate, în jurul mesei, adulții împărțeau între ei nu doar alimentele aduse, bucurându-se de-o explozie de gusturi, ci și povești. Mai ales povești. Despre ce fac, ce-ar vrea să facă sau cum ar trebui făcute unele lucruri pentru ca totul să fie mai bine. În plan personal, în familie, în comunitate și extins la nivel de țară sau de umanitate în general, oamenii își doresc o schimbare în bine. Pentru ei în primul rând, dar mai ales pentru copiii lor.
Așa că dezbat aprins. Li se vede hotărârea în priviri. Și convingerea că vor reuși răzbate din vocea lor sigură. “Trebuie să construim ceva în golul asta dintre generații, asta e ceea ce avem de făcut ” – spune cineva și toată lumea aprobă cu-o sclipire tainică în ochi. “S-au spart cumva bulele și oamenii încep să se amestece” – remarcă în glumă altcineva.
Lumea pare infinit mai mică și nespus de frumoasă când stai într-un colț și-i privești pe oamenii ăștia vorbind despre schimbare. Conștientizezi că nu mai ești singur, că ai tribul tău, că faci parte dintr-o rețea în care totul este interconectat. Și e eliberator.
În zona de joacă, la măsuțele colorate, Dora Cerin îi învață pe puști să facă semne de carte cu tematică de iarnă. Nu doar meșteresc de zor, ci și povestec chestiuni importante. Lângă ei un alt grup de copii amestecați cu adulți pictează globuri sub delicata îndrumare a lui Alexandra Lavrente.
Alți părinți se joacă împreună cu copiii, decoperind cărțile și jucăriile din bibliotecă. Toate sunt gratis și la dispoziția comunității. Niște resurse importante pentru o societate care pune educația pe primul plan.
Un alt grup discută aprins despre pasiuni și urmarea lor. Ștefania Ancuța își țese poveștile cu migala cu care prinde visele oamenilor în dream catcherele ei colorate. Alexandra Toader explică combinații suprinzătoare de plante și procedee prin care reușeste să obțină culorile alea intense din cosmeticele ei. Săpunurile sunt atracția serii. “Să nu le încurcăm cu prăjiturile” – glumește cineva. “Păi la ce ingrediente au, singurul risc e să scoți bule de Crăciun” – intră altcineva în joc, iar eu râd cu poftă, imaginându-mi baloane colorate de săpun plutind peste noi toți.
Bulina Studio ne topește cu zâmbetul ei cald și cu lucrușoarele delicate expuse pe-un raft de bibliotecă, mostră sigură a migalei cu care creează povești textile. CutiaDeCarton este una din ele. Un cadou care m-a emoționat și m-a lăsat fără cuvinte.
Discuții aprinse despre nevoile comunităților, activism civic și drepturile omului se poartă la o altă masă, unde Katarina ne copleșește cu curajul și perseverența cu care se implică în diverse comunități vulnerabile. Egalitate pentru toată lumea, vrea ea. Nu poți trăi fericit în bula ta când vezi că alți oameni sunt marginalizați, abuzați, discriminați. Ne încinge spiritele, ne face să ne dorim să ne implicăm mai mult, așadar punem la cale proiecte îndrăznețe pentru 2019. Ideile planează în aer, parcă le poți simți greutatea.
Grupurile sunt mobile. Oamenii se mișcă pe traiectorii imprevizibile. Toată lumea socializează cu toată lumea, doar zacusca și sfecla cu ghimbir și pizza și murăturile… și cam toată mâncarea… ne lasa fără cuvinte. Și tortul comunitar (hehhehe – nu pot povesti mai multe despre el că mă ceartă Ioana Irinciuc). Colinde din Ardeal picură magie în suflete. Vocea lui Silviu Mihăilă îmi alină dorul de casă. “Pentru cei din provincie, care nu avem familiile aproape, comunitățile de genul asta sunt singurele familii accesibile” – punctează cineva și eu n-am să uit niciodată vorba asta. Pentru că exact ca într-o familie m-am simțit astă seară. O familie care știe să te îmbrățișeze strâns, să-ți pună pe față sclipici ca să se asorteze cu părul tău verde, să te asculte cu atenție, să te incurajeze să mergi pe calea ta, să te inspire să-ți urmezi visele, să te hrănească (la propriu) cu generozitate și să te facă să te simți parte din întreg ♥️
Cam așa a fost la prima noastră petrecere comunitară. Următoarea e programată în martie. Stay tunned. Până atunci vă invit să aruncați o privire la albumul foto al petrecerii noastre.