Un mărțișor mai special. Vă implicați?

Cu Mihaela Murgoci am bătut bulevarde întregi la protestele pentru Roșia Montană. Așa ne-am cunoscut. Am descoperit că suntem oarecum vecine, locuind în același sector. Ne unește dragostea față de natură, credința că prin educație putem schimba lumea și-un optimism incurabil că se va trăi bine în România. Nu acum, firește, ci atunci când fiecare cetățean va deveni responsabil și se va implica activ în viața comunității în care trăiește.

Mihaela Murgoci a candidat pentru USR, iar eu am votat-o. A fost cea mai înțeleaptă decizie din viața mea. De când Mihaela Murgoci mă reprezintă ca și consilier USR la primărie, sunt un cetățean informat și implicat în bunul mers al lucrurilor din sectorul în care locuiesc. Prin intermediul ei am acces la informații importante de interes cetățenesc, informații care înainte nu le puteam accesa deoarece autoritățile nu practică “transparența” față de proprii lor cetățeni.

Împreună cu Mihaela Murgoci am luptat să-mi salvez teiul de la toaletările abuzive care au căzut asupra sectorului nostru în urmă cu două primăveri. Iar atunci când teiul nu a mai putut fi salvat, am luptat în continuare și nu ne-am lăsat până când cei responsabili de acest abuz au fost sancționați. Anul trecut au fost mai blânzi puțin cu toaletările și îndrăznesc să sper că “blândețea” asta este direct proporțională cu numărul mare de amenzi primite în urma reclamațiilor venite din partea cetățenilor. Pentru că în urmă cu doi ani, oamenii nu au mai ridicat din umeri în fața drujbelor. Au luat atitudine.

Am luptat apoi împotriva ilegalei taxe de gunoi impuse de primarul sectorului nostru. Și nici aici nu ne-am lăsat până nu am câștigat în instanță. Noi toți, cetățenii. Fără informațiile, susținerea și implicarea Mihaelei Murgoci și a colegilor ei de la USR, nu am fi știut cum să ne organizăm, ne-am fi pierdut pe holurile tribunalelot, nu am descoperit portițele legislative pe care să le folosim pentru a ține piept nedreptății. Ei au știut cum să ne organizeze și să canalizeze constructiv furia și sentimentul de nedreptate și abuz. Ei ne-au reprezentat acolo unde nu am putut să intervenim în mod direct.

Mihaela Murgoci este o luptătoare. Pentru mine este un adevărat model de implicare cetățenească. Visez ca într-o zi să devin la fel de puternică și de bătăioasă ca și ea. Cred că ați auzit de copiii din Delta Văcărești. Aham. Mihaela Murgoci este printre oamenii care i-au ajutat să-și găsească o casă, să meargă la școală, să ducă o viață normală. Încă este alături de ei, ajutând de fiecare dată când este nevoie.

Nu știu unde găsește timp pentru toate, nici de unde își alimentează energia asta inepuizabilă de-a schimba în bine lumea în care trăiește. Cert este că Mihaela Murgoci este plină de optimism și crede cu tărie că lumea poate fi schimbată. Iar exemplele enumerate mai sus demonstrează cu vârf și îndesat că lumea Mihaelei Murgoci este deja schimbată prin puterea exemplului personal.

După o intensă formare profesională la Teach for Romania și un examen greu de titulatizare, Mihaela Murgoci a devenit din toamnă profesoară de istorie într-un sat din apropiere de București. Face naveta zilnic și povestește regulat despre minunații ei elevi și proiectele pe care le face alături de ei.

Mâine este ziua ei. A decis să o doneze unei cauze în care crede cu tărie – EDUCAȚIA. Și-a propus să strângă bani pentru a face câteva proiecte punctuale împreună cu elevii ei. Vă rog să o susțineți financiar și să purtați vestea mai departe. Mulțumesc. Las mai jos informațiile de care aveți nevoie, exact așa cum le-a furnizat Mihaela Murgoci pe pagina ei de facebook:

Duminică e ziua mea. Și mi-aș dori mult să primesc ”cadouri” pentru:
– Școala de vară pentru clasele 5-7 – Isvoarele + Sohatu
– Spectacol al copiilor din Isvoarele și Poenarii de Argeș la București
– Proiect ”Școala mea” – copiii construiesc un proiect despre cum ar vrea ei să fie Școala – 3 școli – Sohatu, Isvoarele, Buftea
– ”Dulăpioare pentru noi!” – le vom construi noi (elevi, părinți, profesori), materiale să avem!
– Excursii educative ale claselor 5-8 din Școala Daia
– Combaterea violenței în școli prin teatru.

Cum puteți face asta?
Cont: RO25RNCB0072049702750013 – Asociația Transcena, cod fiscal 13631755

Știu că sună îndrăzneț, dar mie îmi place să cred că implicare face diferența!
Pentru proiectul ”Dulăpioare pentru noi!” copiii mei au vândut mărțișoare și avem o sumă de plecare de vreo 400 lei.

Vă mulțumesc anticipat!


*** credit foto =》 arhiva personală Mihaela Murgoci aka un desen despre ora de istorie realizat de eleva ei Cerasela ♥️

Leave a Reply