Uleiosul recicleaza

**** În urmă cu câțiva ani făceam acest interviu cu Uleiosul pe vechiul blog. Îl reiau astăzi pentru a vă anunța cu mare bucurie că Uleiosul este unul dintre invitații noștri la Iulie fără plastic.Vom povesti împreună despre cum a crescut proiectul său în ultimii ani, ce plănuiește pe viitor, de ce este atât de importantă reciclarea uleiului casnic ars și cum contribuie acest comportament responsabil la protejarea mediului. Dacă nu-l cunoașteți încă pe Uleiosul, vă invit să citiți povestea lui și să veniți să-l întâlniți în carne și oase. Va sosi, firește, cu cargobicicleta și va colecta tot uleiul adus de oameni. Așa că luați un borcănel și strângeți acolo uleiul ars. Uleiosul o să vă explice de ce nu e recomandat să continuați să-l aruncați la chiuvetă. Revin cu detalii curând.

Daca zariti, din intamplare, bicicleta din imagine pe una din strazile din Bucuresti, trebuie neaparat sa stiti ca face parte din flota Uleiosului si este una dintre primele 7 cargobiciclete din capitala. De ce cargobiciclete? Pentru ca au doar doua roti, nu trei si asta le da mai multa mobilitate. Se pot strecura cu usurinta printre masini, pot trece peste borduri (pt. ca spatiul acela de depozitare din fata este exact la inaltimea optima), sunt capabile sa transporte pana la 80 de kg si sunt foarte usor de manevrat. Dar cel mai mare si mai mare atuu al lor este acela ca sunt verzi (la gradul de poluare al orasului, am avea nevoie de cat mai multe) si ca se plimba pe strazile orasului pt. a-l proteja de efectele nocive ale uleiului alimentar ars. Ele colecteaza zilnic de la cetatenii capitalei ulei ars de la prea mult gatit, impiedicand astfel poluarea orasului.

Aruncat la canalizare, uleiul ars este coroziv si infunda tevile, ducand la cheltuieli suplimentare de intretinere a retelei de canalizare. Polueaza apa si solul. In contact cu apa, formeaza o pelicula care opreste schimbul de oxigen, afectand astfel viata vietuitoarelor si plantelor acvatice. Chiar daca il consideram un fel de aliment, uleiul alimentar uzat nu este biodegradabil (asa cum toti avem tendinta sa credem), dar este regenerabil. Un litru de ulei ars produce 0.95 l de biodisel. Produsele secundare rezultate in urma producerii biodiselului sunt folosite la fabricarea sapunului si a decofrantului (material de constructie).

Daca 10% din populatia orasului ar colecta 2 l de ulei ars intr-un an de zile, acest 10% ar impiedica poluarea naturii cu 134 de tone de ulei alimentar uzat. Cat de greu poate fi atins un astfel de obiectiv? Practic, in loc sa torni uleiul incins din tigaie direct in chiuveta, il lasi sa se raceasca si il torni intr-un recipient de sticla sau din metal. Cand ai strans 2 l, il contactezi pe Uleiosul si el vine cu bicicleta lui magica si te scapa de el. Dus la un centru de colectare, uleiul nu va mai polua apele si solul, ci va fi transformat in biodisel, intorcandu-se la tine intr-o alta forma.

Totul pare simplu, nu? In practica, Uleiosul recicleaza a strans 200 de l in primele 2 saptamani de la lansare si 1000 de l in primele 3 luni. Acum, la aproape 2 ani de existenta, colecteaza lunar aproximativ 400/500 de l, avand o baza de date de aproape 800 de persoane fizice. Pare putin, mult prea putin pt. un oras cu aproape 2 milioane de locuitori.

Si in acelasi timp, pare enorm pt. un singur om, cu o singura bicicleta. Uleiosul a inceput singur. Cargobicicleta i-a fost “imprumutata” de prietenii de la Biciclop. Tot de la prieteni a facut si primele colectari, apoi alti prieteni i-au construit un site de popularizare, i-au inlesnit accesul la diverse asociatii de proprietari si au promovat proiectul in retelele de socializare, pe bloguri si in mass-media. De ce? Comunitatea de biciclisti (si prietenii lor) a crezut cu tarie in acest proiect si a vrut sa dea o mana de ajutor. Proiectul a fost perceput din start ca un model de urmat de alte O.N.G. in implicarea biciclistilor in tot mai multe proiecte sociale. Feedbackul a fost pe masura. Din ce in ce mai multi oameni au inceput sa sune si sa se inscrie pt. colectari. “Am avut si 50 de l la o colectare”.

A avut si esecuri. A schimbat directia si a inceput sa ofere oamenilor mici recompense. La fiecare colectare, pt. uleiul uzat oamenii primeau ulei alimentar pt. consumul propriu. Nu a mers nici asta. In timp Uleiosul a simtit ca oamenii aduna uleiul pt. recompense, nu dintr-un sentiment de protejare a mediului. Asa ca a renuntat. Prea se departa de planul sau initial. Ori acest plan insemna sa creeze un fel de educatie alternativa, care sa-i faca pe oameni constienti de gradul de poluare al uleiului alimentar uzat si sa creeze un comportament responsabil de colectare a lui. Un alt impediment a fost recipientul. Multi oameni se plangeau c-ar colecta, dar nu au in ce. Exemplul unei bunicute de 70 de ani, care i-a oferit cu bucurie 5 borcane de 80 ml  pline ochi de ulei ars, i-a redat speranta. Da, se poate. Atunci cand ai vointa, gasesti si calea. Un singur om pe o cargobicicleta a reusit sa puna lucrurile in miscare.

Din dorinta de a-si extinde proiectul, a incercat sa obtina sponsorizari. Banii s-ar fi intors tot inspre oameni. Niste bani in plus ar fi insemnat noi biciclete, mai multi oameni care sa ajute si pastrarea banilor primiti pe valorificarea uleiului pt. a fi investiti in alte proiecte sociale, care sa sustina comunitatea. Dar o sponsorizare vine la pachet cu anumite limitari si metamorfozari ale ideii de baza. Deoarece nu a vrut sa-si piarda identitatea, Uleiosul a continuat cu incapatanare sa mearga pe drumul sau. Uneori parcurgea distante foarte lungi pt. a colecta cantitati foarte mici, consumand inutil timp si energie. Alteori facea livrari pe vreme de ploaie, in traficul infernal din Bucuresti.

Exista si un obstacol financiar. Uleiosul traia de la o luna la alta pe datorie. Dedicat 100% proiectului, el nu avea alta sursa de venit, iar banii primiti din valorificarea uleiului erau insuficienti pt. un trai decent. Au fost asadar si momente de descurajare. Si nu au fost putine. Dar au fost contrabalansate cu momente de satisfactie. Oameni care au facut o prima colectare au sunat din nou. Si din nou. Apoi Uleiosul a primit ajutoare. Alti oameni care au crezut in proiect s-au oferit voluntari sa ajute la colectari. Si Uleiosul a stiut ca deja se formase o comunitate care avea anumite asteptari de la el. A incercat sa faca rost de bani prin crowdfunding. Dar tipul acesta de actiuni nu prea au succes in Romania. Asa ca a aplicat pt. un proiect de finantare. Faptul ca deja ideea lui era functionala si ajunsese in punctul de-a crea in jurul ei o comunitate fidela, a facilitat castigarea proiectului finantat prin granturile SEE 2009-2014 in cadrul Fondului ONG in Romania (detalii gasiti aici).

Finantarea a insemnat pt. Uleiosul un vis devenit realitate. “Care era visul?” il intreb cu admiratie. “Sa construiesc o flota a Uleiosului, care sa acopere intreg Bucurestiul. Cate o cargo-bicicleta pt. fiecare sector” – imi raspunde instant. “Stiu, sunt un idealist. Un visator” se scuza incet, rosind putin. “But I’m not the only one” fredonez in gand, amintindu-mi ca in urma cu o ora l-am vazut pe Uleiosul sosind pe cea de-a 3-a cargobicicleta a flotei, care sta acum parcata in fata portii, ascultandu-ne cuminte confesiunile.

“Ce se intampla mai departe?” il intreb. Banii primiti prin finantare ii permit sa dezvolte o intreaga infrastructura. Sunt trei oameni cu trei biciclete si o asistenta de proiect, care se ocupa de preluarea comenzilor, promovarea proiectului etc. Imaginea Uleiosului fiind deja consolidata, eforturile se vor indrepta inspre echipa, logistica si implementarea unor proiecte noi. Vor incerca sa schimbe putin politica de colectare. In loc de colectari individuale, vor face unele de grup, incurajand oamenii sa stranga uleiul organizat, pe asociatii de locatari. “Multi oameni ne sustin si ne felicita pt. proiectul asta interesant si util. Dar nu ne suna niciodata pt. o colectare. Ori noi avem nevoie de sustinatori, nu de fani” – puncteaza Uleiosul. “Avem nevoie de oameni care sa se implice. Sa vorbeasca cu vecinii din bloc si cu administratia si sa ne cheme pt. a colecta cantitati mai mari”.

Vor incepe un alt proiect. Vor merge in scolile primare din Bucuresti pt. a le povesti copiilor despre poluarea mediului prin uleiul alimentar uzat si vor reveni in aceste scoli pt. a colecta lunar uleiul adus de copii. Banii obtinuti se vor intoarce in scoala, sustinand diverse proiecte din afara ariei curriculare. Se gandesc la proiecte sociale care sa asigure o educatie alternativa copiilor. In special proiecte de mediu si de mobilitate urbana. “Mobilitate urbana?” intreb. “Da, stiu ca este un termen mai putin cunoscut la noi, tocmai de aceea am demarat acest proiect. De pilda in Copenhaga exista 40.000 de cargobiciclete. In Bucuresti putem numara pe degete vreo 7. Vreau in primul rand sa promovez prin acest proiect cargobicicleta ca mijloc de deplasare verde si sa contribui la inversarea piramidei existente momentan. Stii ca pe primul loc ar trebui sa fie pietonii, apoi biciclistii, apoi mijloacele de transport in comun si abia apoi autoturismele. La noi lucrurile nu stau tocmai asa. Poluarea ucide, chiar daca ei nu ne spun asta. Ori Bucurestiul este una dintre cele mai poluate capitale europene”. Despre mobilitatea urbana si ce presupune acest concept aflati mai multe aici.

In curtea de la Carol 53, adapostita sub umbra racoroasa de nuc, stau de vorba cu Uleiosul. E liniste. Din cand in cand Zuza ne intrerupe. Ne aduce o manusa si se incapataneaza sa ne cheme la joaca. Latra voioasa de fiecare data cand Uleiosul trage de manusa, dar nu i-ar da drumul nici in ruptul capului. Miroase deja a toamna si frunze de nuc se vantura prin curte. “Sper sa fie o toamna lunga. Avem nevoie de vremea frumoasa ca sa terminam proiectele. Tot din toamna vrem sa intram si pe piata HoReCa (restaurante, cafenele, hoteluri etc.)”.

In apropiere este parcata prima cargobicicleta electrica primita de Uleiosul. A fost deja testata si merge struna. “E ca o bicicleta normala, dupa ce te obisnuiesti cu ea. Am fost la piata si lumea s-a strans in jurul meu. Toti ma intrebau cum functioneaza, de unde o am si se minunau cat de utila le-ar fi la caratul laditelor”. Astazi au sosit celelalte doua. Miros a nou, a lemn si-a Amsterdam. “Le scoatem la testare dupa-amiaza. Mai impartim pliante, mai vorbim cu oamenii, mai plimbam copiii. E o mare bucurie pt. ei”. Cer voie sa le fotografiez. Sunt atat de frumoase, ca nici nu indraznesc sa le ating! Momentan poarta numele firmelor olandeze producatoare, dar Uleiosul vrea sa le personalizeze, incarcandu-le cu istoria si identitatea proiectului. A lansat de curand o campanie de branduire destinata artistilor dornici sa dea o mana de ajutor.

“Cum vezi evolutia proiectului pe termen lung?” – risc o ultima intrebare. Uleiosul vorbeste cu pasiunea omului care crede in ideea sa. Stie ca nimic nu-l mai poate opri sa viseze inalt. In acelasi timp este foarte cerebral, calculat, organizat, echilibrat. Vrea sa creasca considerabil volumul uleiului colectat si sa grupeze colectarile pe asociatii de locatari, scoli, HoReCa pe baza unui program prestabilit. De asemenea se gandeste sa infiinteze puncte de colectare in care oamenii pot aduce ei insisi uleiul strans (deja exista unul la Carol 53, aviz amatorilor!). Apoi viseaza la un program de voluntari care sa completeze flota Uleiosului. Bineinteles, in timp, vor aparea si celelalte biciclete. “Cate una pt. fiecare sector” – completez eu, si Uleiosul aproba zambind. “Si-apoi o extindere in toata tara? “. “De ce nu?” confirma Uleiosul. “Totul este posibil. Avem nevoie doar de sustinatori”.

*** Fotografiile sunt realizate de CutiaDeCarton special pt. această postare. Dacă vă plac cu adevărat, simțiți-vă liberi să le folosiți pt. uzul personal. Ar fi de-a dreptul simpatic să precizați și sursa. Mulțumesc!!!