La mine-n Ardeal, a doua zi de Paște, fetele stau acasă. Se zice că aduc ghinion și sărăcie dacă se duc la casele altora. Primul care trebuie să-ți treacă pragul este un fecior harnic și voinic, ca să ai parte de prosperitate și belșug.
Așa că fetele se îmbracă frumos, se piaptănă cu cărare și-și prind o floare în cosițe. Se pun apoi pe așteptat. Este ziua în care feciorii vin la udat. Tata scoate vin vechi din butoi de lemn și-l pune-n “uoal” de sticlă. Dacă sticla se aburește, anul va fi ploios și roditor. Mama taie cozonacul și pregătește masa: vin de casă, ouă roșii și cozonaci. Asta este plata pt. feciori. Dacă au puțin noroc, mai primesc o sărutare, mai pe-nserat, când feciorul se duce acasă și fata îl conduce până la portiță.
Mi-e tare drag obiceiul cu udatul. În sătucul meu din Ardeal, încă se mai practică. Îmbujorate, fetele tresar când aud portița și se uita pe furiș, de după perdea, cine este feciorul care vine la udat. Evident, popularitatea fiecărei fete se măsoară în numărul de băieți și în calitatea parfumului. Cu cât ți-e mai dragă fata, cu atât e mai scump parfumul. Feciorul intră hotărât în casă, își scoate sticluța de parfum și-i toarnă conținutul peste cosițele fetei, recitând o mică poezioară: “Eu sunt micul grădinar. Cu sticluța-n buzunar. Am auzit că aveți o floare. Vreau să o ud să crească mare”. Fata roșește direct proporțional cu simpatia pe care o are față de fecior, iar părinții schimbă priviri complice. Nu exista oameni care să nu înțeleagă faptul că uneori poezia nu este doar o simplă poezie, cât preambulul unei viitoare nunți. Apoi lumea se înfruptă din bucate și veselia se lungește mult după apusul soarelui.
Nimeni nu a auzit în București de acest obicei. Cu toate acestea, eu păstrez ceva din pachetul de acasă pt. udători. Torn vin de la tata în “uolul de sticlă”, maltratez cozonacul pufos și vopsesc ouă proaspete de țară. Aștept udătorii și parcă în fiecare an sunt din ce în ce mai mulți. Bag seamă că după ce le povestesc cum stă treaba cu udatul, se mai îndrăgostesc și alții de obicei. Să ne bucurăm așadar, cât încă mai avem tradiții și ocazii să ne întoarcem la origini! În fond despre asta este vorba în zi de sărbătoare: să repetăm gesturile inițiatice în fiecare an, astfel încât să nu dezechilibrăm universul. Când ritualurile sacre vor înceta, universul – așa cum îl știm noi – o să dispară. Să ne iubim tradițiile și să respectăm, atât cât ne este dat, datina strămoșilor noștri. Sărbători fericite!
*** Fotografiile sunt realizate de CutiaDeCarton special pt. această postare. Dacă vă plac cu adevărat, simțiți-vă liberi să le folosiți pt. uzul personal. Ar fi de-a dreptul simpatic să precizați și sursa. Mulțumesc!!!