Emilia Mitroi – Despre libertate si educatie

*** text de Emilia Mitroi, oaspete in cutiadecarton.com si instigator la proiecte faine ***

Duminica, 11 iunie 2017, am participat la conferinta Liber la educatie sau educatie la liber. Pentru mine, a fost o experienta pe care o pun mai greu pe hartie. Copilul meu interior este inca in proces de vindecare, asa ca orice conferinta de parenting/educatie nu ma lasa rece, de fapt chiar scoate cateva lacrimi la suprafata. Mai multe sunt in interior, o data pentru mica Emilia, care a trebuit sa treaca printr-un sistem de invatamant dezumanizat si neprietenos cu copiii, dar si pentru fiul meu, Alex, si toti ceilalti copii din Romania care inca nu au parte de o educatie pe masura frumusetii si creativitatii lor. Imi este ciuda ca societatea noastra nu s-a trezit, ca nu intelege ca scoala noastra romaneasca este ca un abator unde toti intra diferiti si, la sfarsit, ies la fel. Oare nu este pacat ca se intampla asa?

O sa incep  Oana Moraru, pe care o stimez enorm si de al carei discurs sunt pur si simplu indragostita. Are un dar de-a vorbi si de-a capta audienta cum rar mai vezi. Va invit pe aceasta cale sa va duceti sa o vedeti live ori de cate ori aveti ocazia. Oana a povestit mult, dar eu voi incerca sa fac un mic rezumat. Cateva idei au rezonat foarte tare cu mine:

1. Toti ne bulim copiii, dar aceasta busitura poate sa fie locul de unde ei pot creste si unde isi pot gasi menirea in viata. Asa am aflat despre mama Oanei, care lucra tot in invatamant si care nu era lasata sa isi manifeste creativitatea in lucrul ei cu copiii. Bineinteles, acest fapt ii producea o mare frustrare, frustrare pe care aceasta o impartasea si cu Oana, care a crescut oarecum in aceasta energie a neputintei. Insa ce este foarte interesant este cum s-au schimbat lucrurile pe parcurs, acest amalgam de emotii negative a reprezentat pentru Oana un punct de plecare in definirea menirii ei, o sursa de inspiratie pentru pasiunea pe care o pune in schimbarea sistemului romanesc de educatie, in normalizarea lui. Iar cine ii citeste articolele sau o asculta vorbind, stie despre ce vorbesc.

Eu am tradus aceasta poveste pentru mine in următorul fel: da, poate Alex, fiul meu, sufera uneori la gradi, dar poate acea suferinta poate fi samanta menirii lui de maine. E un mesaj greu de digerat si asta nu inseamna ca eu ma voi culca pe o ureche cu scoala lui si ca orice este ok pentru el, dar mai ia din presiunea pe care eu o simt ca parinte. Nici eu si nici scoala nu pot fi perfecti si nici Alex nu are nevoie de asta. Viata in sine este imperfecta. Eu, in calitate de parinte, il pot sprijini sa treaca peste momentele grele din viata lui, il pot ajuta sa invete ceva din ele si sa isi dezvolte un anumit grad de rezistenta la greutatile vietii.

2. Parintii ar trebui sa ceara un grad ridicat de profesionalism in scoli si gradinite. M-am bucurat mult ca Oana a insistat asupra acestui lucru pentru ca si eu rezonez cu aceasta idee. Daca noi cerem schimbarea cu orice pret, ea va veni, mai devreme sau mai tarziu. Pesimismul, blazarea si plangerea de mila pe facebook nu ajuta cu nimic.

Se pare ca doar 10% din profesorii lumii sunt cu adevarat treziti (spiritual, emtional, personal), restul sunt oameni normali, fiecare cu rana si trauma lui, dar care au un cod de conduita pe care il respecta cu sfintenie. Ei nu isi permit sa abuzeze copiii fizic sau emotional si ii trateaza cu respect si empatie. In Romania, profesorii sunt inca foarte emotionali la clasa si nimeni nu ii trage la raspundere, inca se pleaca de la premiza ca elevul nu stie nimic, ca el este acolo pentru a fi educat, disciplinat si corectat. Este o realitate foarte trista, cu mult abuz de putere, care nu face decat sa perpetueze un model gresit de conduita si relationare cu ceilalti. Un exemplu in acest sens sunt testele fulger, acelea de pe vremea noastra, oribilul ,,Scoateti o foaie de hartie si scrieti”.

Un sistem/profesor care respecta elevul si care este profund interesat de dezvoltarea armonioasa a copilului, ii pune la dispozitie o imagine clara cu materia pe care trebuie s-o cunoasca si care sunt criteriile de evaluare, ce se cere si se asteapta de la el. Copilul stie care sunt criteriile pentru fiecare nota, de cate ori are voie sa fie ajutat si care este punctul final pentru munca lui (de exemplu, Ana, la sfarsitul anului vei putea citi aceasta carte de 256 de pagini). Totul este clar, previzibil si se desfasoara in etape bine stabilite, exact ca in sistemul finlandez, pe care îl apreciem cu toții. Cum spunea Oana, unde nu masuram nimic, nu ai cum sa construiesti ceva durabil.

3. Ca sa devina un adult functionabil si fericit, copilul are nevoie atat de dezvoltare emotionala, cat si cognitiva. Generatiile noastre pot confirma ca doar dezvoltarea cognitiva nu este de ajuns, iar generatiile copiiilor nostri arata ca doar dezvoltarea emotionala nu este de ajuns pentru o reusita totala in aceasta societate. De multe ori, copiii nu pot fi atenti in clasa sau au probleme de ascultare activa si angajare in invatare pentru ca corpul lor nu a fost stimulat suficient in timpul gradinitei. Nu este vorba ca nu inteleg, ci pur si simplu trupul lor nu a fost suficient antrenat pentru a putea functiona optim la nivel de scoala.

De multe ori la scoala, invatatorii se grabesc sa-i bage pe copii in lucruri abstracte fara a pune bazele temeiului logic prin discutii, jocuri si interactiuni autentice. Eu as adauga ca micutii nu prea sunt vazuti si auziti la școala. Oana a subliniat ca ei merg acolo ca sa fie vazuti de ceilalti si ca sa fie relevanti, ca sa aiba un rol, ca sa se defineasca prin interactiunea cu ceilalti, nu neaparat ca sa invete carte. Oana ne-a povestit cum ea insasi nu s-a simtit vazuta de catre propria invatatoare decat in clasa a patra, cand a reusit sa isi impresioneze invatatoarea cu o compunere. Faptul ca aceasta din urma a plecat din clasa, in mijlocul orei, ca sa duca in cancelarie unde a citit in liniste lucrarea micutei eleve, a reprezentat pentru Oana o validare maxima. O validare care a marcat-o pozitiv ca eleva si pe care o cauta in mod inconstient la inceputurile carierei ei de redacator.

Revenind la exemplul cu cancelaria, Oana spunea ca pentru ea cancelaria era un fel de sala a tronului. In acel moment, mintea mea a transformat acea cancelarie in sala tronului din Game of Thrones si parca o vedeam pe invatatoarea Oanei stand in acel jilt de fier cu sabii, the famous Iron Throne. Si mai cred ca pentru multi copii, omul de la catedra are o putere imensa, o putere care poate cladi suflete frumoase sau le poate mutila cu multa usurinta.

La clasa este nevoie, pe langa partea emotionala, de tehnica si pragmatism. Ca s-o citez pe Oana, ingineria transferului de informatie exista, adica exista carti si cursuri care sa te invete cum sa predai eficient si metodic. Trebuie doar sa vrei, sa ai deschidere si sa intelegi ca tu, ca profesor, construiesti viitorul societatii de maine. Stiu ca sunt cuvinte mari, dar chiar asa este.

Indemnul meu este sa construiti o relatie cu oamenii care au grija de copiii vostri, sustineti-i, apropiativ-va de ei si aduceti-i la cate mai multe conferinte cu Oana Moraru. Adoptati un profesor. Chiar este o meserie grea si cumva neapreciata in Romania. Parerea mea.

Daca pe Oana o mai ascultasem si cu alte ocazii, mai ales cand a fost invitata noastra la Sezatorile de Parenting de la Biblioteca Ion Creanga, pe Gaspar Gyorgy il ascultam in premiera. Ocazie cu care am cerut si o poza ca sa îmi înving „jena mea” legata de poze/selfiuri.

Pentru mine, Gyorgy a inceput in forta cu o intrebare aparent simpla, „Cum s-a simtit copilul meu interior in scoala?”. Procesul de interiorizare si conectare cu acele emotii nu a fost neaparat usor de dus. Mi-am dat seama ca eu am supravietuit scolii, ca nu am inflorit acolo. Energia mea s-a dus spre supravietuire si nu spre invatare. Am aflat de la Gyorgy ca micutii au nevoie in primul rand sa se simta in siguranta si protejati ca sa poata invata eficient si organic. Intr-o ierarhie a prioritatilor, supravietuirea este mai importanta decat transmiterea de informatii. Gyorgy il citeaza pe James Corner si spune ca „nu exista educatie solida in lipsa unei relatii solide”. De aceea, copilul trebuie sa dezvolte o relatie de incredere cu profesorul, ceea ce pe termen lung va duce la cresterea self esteem-ului copilului.

Vestea „proasta” este ca educatia prin compasiune, spre deosebire de cea bazata pe frica, nu aduce rezultate imediate pentru ca este nevoie de timp ca samanta increderii si compasiunii sa rodeasca. Vestea buna este ca acest tip de educatie blanda contribuie la cizelarea unui adult fericit, fara anxietati majore sau episoade de depresie. Accentul cade pe conectare prin siguranta, mister si imaginatie, iar copilul nu invata si nu ia note bune ca sa primeasca validarea adultilor, nu o face pentru ceilalti, ci pentru el insusi, dezvoltandu-si astfel creativitatea si spiritul inovativ.

In calitate de adulti, uitam foarte repede ca piticii nostri invata prin joaca, ca joaca este limbajul copiilor si tot vrem sa-i facem sa inteleaga ca scoala nu este o gluma. Mintea multor adulti nu poate sa conceapa ca invatarea cea mai faina se face atunci cand iti place ceea ce faci si cand ai incredere in omul din fata ta. Este foarte important sa retinem aceste aspecte pentru ca profesorii din scoala/gradinita ne marcheaza pentru tot restul vieții. Ei si parintii nostri devin vocile noastre interioare care ne dau aripi sau ne saboteaza in viata de adult. Ce fel de voci vreti voi pentru copiii vostri?

Convorbirea lui Gyorgy cu noi a fost presarata pe ici pe colo de momente amuzante, cand a spus lucrurilor pe nume, ceea ce pentru mine a fost interesant pentru ca mi-a hranit nevoia de autentitcitate. De asemenea, ne-a sfatuit sa renuntam la ideea de a crea un mediu perfect pentru copiii noștri. Este imposibil pentru ca nu avem cum sa-i schimbam pe toti ceilalti din jurului nostru. Alternativa? Sa ne concentram pe dezvoltarea unei relatii de calitate cu copiii noștri, pe ce putem noi sa facem în mod concret pentru ei.

Recunosc, pe Larisa Petrini, ambasador Jamie Oliver si realizatoarea unei emisiuni de sanatate la RFI, o stiam doar dupa nume, insa m-a surprins foarte placut cu un discurs sanatos, in care nu s-a sfiit sa puna punctul pe i in probleme precum „manipularea si presiunea” la care suntem supusi de cătremedia/departamentele de marketing.

Stiam ca zaharul in exces este daunator, dar nu stiam ca efectele sale sunt la fel de nocive precum alcoolul la adulti. De fapt, zaharul este supranumit alcoolul copiilor pentru ca are aceleasi efecte negative asupra ficatului. In ziua de astazi, zaharul este omniprezent, de la paine pana la produsele de bebelusi, de aceea este important sa ne reintoarem la o dieta cat mai echilibrata, plina de fructe, legume si grasimi sanatoase. Desi este un mare fan al mancatului sănătos, Larisa ne-a marturisit ca mancarea nu este totul, este importanta si relatia pe care o avem/dezvoltam cu mancarea si modelul pe care il oferim copiiilor nostri pentru ca ei fac ce facem noi, nu ce le spunem noi sa faca.