Să fii o fată frumoasă. Să ai tot timpul din lume înaintea ta. Să ai planuri și dorințe și visuri și năzuințe. Să simți că lumea este a ta, că nimeni nu te poate opri și că ești unicul făuritor al vieții tale. Să fii tânără și invincibilă. Apoi să fii răpită. Să nu știi ce ți s-a întâmplat, dar, mai ales, să nu știi ce urmează să ți se întâmple. Să fii ținută captivă. Să-ți fie tatuat un fluture pe spate. Sau pe față. Un tatuaj care te transformă într-un trofeu. Sau o posesiune, asemenea sclavilor înfierați cu blazonul stăpânului. Un tatuaj care nu se va mai repeta niciodată. Un tatuaj unic. Să-ți trăiești restul zilelor într-o grădină luxuriantă. Să nu-ți lipsească nimic. Să fii îngrijită și răsfățată. Să fii tratată ca o prințesă. Dar totuși, să nu ai liber arbitru. Să fii transformată într-un obiect. Un obiect de lux, dar un obiect care să fie folosit după bunul plac al creatorului tău.
Apoi, când timpul se oprește brusc pentru tine, să fii turnată în rășină și expusă într-o vitrină. Din nou, fără liber arbitru. Să-ți fie furată încă o dată frumusețea și expusă celorlalți fără voia ta. O veșnicie. Tic – tac. Ce-ar însemna în scenariul acesta timpul pentru tine? O viață care se oprește brusc la 21 de ani. Vârstă aleasă de creatorul tău. Vârsta la care perfecțiunea începe să se ofilească. Aceasta a fost cea mai grea întrebare pe care mi-a ridicat-o romanul Grădina cu fluturi. Cum poți trăi cu presiunea acestor 21 de ani? Cu acest sfârșit sigur, așternut ca o ghilotină deasupra capului tău?
Recunosc, nu i-am găsit încă răspuns. M-am pierdut printre simboluri. Efemeritatea și fragilitatea unui fluture versus permanența și soliditatea unui tatuaj. Ceva care te marchează pe viață. Recunosc din nou, m-a cam amețit simbolistica romanului. Mi-a plăcut teribil cum s-a jucat autoarea cu simbolurile și cu imaginile, provocându-mă la nivel profund. Are o plasticitate aparte, un dar special de-a descrie grădina luxuriantă, ascunsă ermetic în mijlocul orașului, ca un fel de paradis protector reconstruit în orașul pierzaniei. Ironic, pentru fetele-fluturi, orașul pierzaniei ar fi infinit mai protector decât paradisul închisoare.
Impresionată am rămas și de construcția psihologică a personajelor, de granițele fragile care separă normalul de patologic. Există niște jocuri de forță magistral construite și răsturnări de situații care te fac să nu poți anticipa finalul (deși intuiești o parte din el). Cine e victima și cine călăul? Nu e atât de simplu de ghicit. Sau ce se întâmplă de fapt? Cum ajung victimele să se transforme în călăi?
Romanul pune în discuție însăși conceptul de umanitate. Ce se ascunde în spatele aparențelor unui om elegant, stilat și cultivat care se plimbă grijuliu, cu soția de braț printr-o grădină luxuriantă? Ce îl determină ca după ce-și sărută soția de la revedere pe obraz, să cobore pereții opaci ai grădinii și să se transforme într-un violator și ucigaș în serie? Ce traume i-au fost provocate în copilărie și ce traume a provocat el în copilăria fiului său cel mare, devenit un monstru violent, care violează, bate și chiar omoară fetele răpite de tatăl său? Ce traume a trezit în sufletul băiatului cel mai mic, un artist fragil și de neînțeles, care însă acceptă, tolerează și protejează abuzurile celorlalți doi barbați, transformându-se la rândul său într-un abuzator.
Dar, mai ales, de câtă dragoste în plus sau în minus este nevoie ca să ne tranformăm proprii copii în niște psihopați? Unde greșim noi ca societate atunci când nu putem satisface nevoile afective ale membrilor unei familii, făurind, involuntar, niște monștri? Cum a devenit bărbatul cultivat și select grădinarul pervers? Ce mecanism trage arcul și-i activează perversitatea? Ce anume îi motivează și îi legitimizează acțiunile (aproape) demiurgice? Din nefericire (îmi pare rău să vă dezamăgesc), răspunsuri nu găsiți suficiente în roman (dar poate vin în volumele următoare …) Dar cel puțin ajungeți să vă puneți aceste întrebări, să căutați răspunsuri și să treceți realitatea prin alte filtre de interpretare.
O provocare este acest roman. O provocare de-a analiza mai amănunțit esențele și aparențele lumilor în care trăim. Tocmai de aceea vă arunc mănușa și vă invit să-l citiți cu mare atenție.
*** fotografie realizată de #cutiadecarton special pentru această postare. simțiți-vă liberi să o folosiți. precizând sursa, firește.