Dintre cărțile Cristinei Nemerovschi, Dresoarea mi-a plăcut cel mai mult. Nu pentru că e mai bine scrisă, autoarea folosește cam aceleași tehnici narative pe care le-am savurat și în celelalte romane. Nici pentru că este mai spectaculoasă acțiunea. Din contră, este unul unul dintre cele mai “liniștite” romane ale autoarei. Motivul pentru care am empatizat atât de intens cu eroina romanului constă în faptul că m-am identificat foarte mult cu tipologia ei, aceea de luptătoare.
Mica fetiță abuzată în copilărie (Ludmila) se transformă într-o dresoare pasională, incredibil de frumoasă și extrem de enigmatică. Este o femeie sigură pe ea, emanând putere și determinare prin fiecare celulă a corpului ei. Nu știm cum i-a reușit această transformare, eroina ni se prezintă în starea ei actuală, stare din care ne repovestește abuzurile îndurate în copilărie ca pe niște fapte consumate, vindecate, integrate, dar niciodată uitate. Bătută la sânge de tatăl ei alcoolic, violată de vecinul (tovarăș de pahar al tatălui alcoolic), ignorată complet de o mamă incapabilă să o ajute fizic sau psihic, Ludmila este legată pe viață de sora ei. Legătura este una de mare responsabilitate, Ludmila proiectându-se nu doar în prietena cea mai bună, ci și în mama surorii ei mai mici, singura ființă din lumea asta pentru care ar fi fost capabilă să-și dea viața sau să ia viața cuiva. Printr-o întorsătură a destinului, Ludmila va fi separată de sora ei.
Câțiva ani mai târziu, când Ludmila este Lidia, neîmblânzita dresoare a unui circ de succes, sora ei este dispărută fără urmă, toată dragostea pe care i-o poartă și întreg mecanismul de a se atașa și a iubi, este transferat asupra animalelor. Este facinant să urmarești cu câtă iubire se raportează Lidia la animalele pe care le dresează, cum știe să le țină sub control prin dragoste, blândețe, empatie și respect. Întrega iubire de care a fost privată în copilărie este revărsată acum asupra animalelor, cu care are o relație intensă, aproape telepatică. Dacă Lidia este o femeie care are foarte multe de oferit pe plan afectiv, bărbații nu se vor bucura de același tratament ca și iubitele ei animale. Rănile copilăriei răbufnesc mai ales la nivelul de încredere pe care este incapabilă să o ofere bărbaților care o curtează. Desigur, o să elucieze misterul florilor pe care le primește de la un admirator. Va afla și cine este admiratorul, firește. Se va dovedi, ca în orice happy end, că este bărbatul potrivit pentru ea. Dar nu acest aspect este important.
Interesant de urmărit este modul în care Ludmila se transformă în Lidia și apoi în Lidia îndrăgostită. Toate cele trei ipostaze ale aceleiași femei sunt suprinse cu multă dibăcie în roman. Prin aceste portrete autoarea dovedește că are suficientă forță narativă să-și construiască eroina cu mare atenție la micile detalii semnificative care suprind psihologia personajului victimă și mecanismele prin care victima se desprinde de abuzator, investindu-se cu puterea de a ieși din cercul vicios și a deține controlul asupra propriei vieți. Ludmila/ Lidia este o femeie extrem de puternică și un personaj literar foarte atent construit. Este o supraviețuitoare și o luptătoare și cred că din acest motiv îmi este atât de dragă. Nu pot însă să nu mă gândesc că este un caz fericit. Că violența domestică produce zilnic mii de victime printre fetițe și femei. Iar procentajul celor care găsesc forța să scape din acest infern este extrem de mic.
Noi, ca societate, trebuie să facem ceva semnificativ prin care să le ajutăm pe victimele violenței domestice. Un roman precum Dresoarea poate atrage atenția și crește empatia oamenilor pentru această cauză. Sau poate încuraja/ motiva/ salva o victimă a violenței domestice, arătându-i o cale, un exemplu, o alternativă. Știu că sună idealist, că literatura nu poate face o schimbare semnificativă în viețile acestor oameni, dar poate începe procesul de recuperare. Poate crește dorința de-a evada, de-a construi o altă viață, de-a trăi decent și fără frică. Iar din acest punct de vedere, vă recomand să oferiți cadou romanul Dresoarea tuturor acelor femei pe care credeți că le-ar putea ajuta să se desprindă dintr-o relație abuzivă și toxică. Este un gest mic, dar de o forță impresionantă. Pentru că nimeni, niciodată, nu poate impulsiona mai eficient oamenii ca forța unui model. Chiar dacă modelul respectiv nu este un om în carne și oase, ci un personaj fictiv.
*** Fotografiile sunt realizate de CutiaDeCarton special pt. această postare. Dacă vă plac cu adevărat, simțiți-vă liberi să le folosiți pt. uzul personal. Ar fi de-a dreptul simpatic să precizați și sursa. Mulțumesc!!!