Cetatea Rupea

Demult, tare demult îmi doream să ajung la cetatea Rupea. Cu atât mai mult, cu cât am auzit că este foarte controversată. Unii susțin că a fost modernizată foarte, foarte bine și că arată ca un obiectiv turistic din afară, alții zic că s-au cheltuit enorm de mulți banuți pentru a face o reconstrucție și nu o restaurare propriu-zisă a cetății. Tehnicile și materialele folosite pentru a restaura cetatea nu sunt cele mai inspirate (zic unii restauratori consacrați), aspectul cosmetizat al zidurilor ucigînd istoria prinsă de secole în piatra. Indiferent de opiniile pro și contra, cetatea este impunătoare.

O vezi de departe, cocoțată pe vârful dealului, atrăgându-ți atenția din orice direcție te-ai apropia de Rupea. Este cumva misterioasă, ea, singură, acolo sus pe deal, atemporală parcă și ruptă din peisajul urbanizat al orașului Rupea, oraș care își trăiește viața la poalele dealului. Orașul crește, se metamorfozează, se supune legilor contemporane, cetatea rămâne identică, păstrătoare dârză a unor vremuri demult trecute.

Cetatea este construită din trei bucăți. Cetatea de sus din secolul XII (ridicată pe ruinele vechii cetăți dacice Ramidava), cetatea de mijloc din secolul XV și cetatea de jos, datând din secolul al XVIII-lea. Fiecare cetate are zidurile ei și mecanismele ei interne de apărare, corespunzătoare epocilor diferite în care a fost construită. Nu știu exact cum se vede de sus (tot am zis să caut o fotografie aeriană a cetății), dar de jos, ai senzația că ești prins în interiorul unei cochilii de melc. Traseul este circular, cu cât urci mai sus, cu atât zidurile și clădirile se îngustează, culminând cu punctul cel mai înalt, punct în care panorama cuprinzătoare te copleșește pur și simplu.

Zidurile sunt curate și ordonate, uneori obositor de curate și de ordonate. În turnurile renovate, complet goale, se simte acut o nevoie de umplere. În afara unor panouri cu câteva informații statistice și istorice, nu există nicio expoziție tematică sau o instalație sau ceva, orice… un proiect, o poveste, un obiect sau o legendă care să stârnească puțin curiozitatea vizitatorului de-a descoperi mai multe despre cetatea respectivă. Probabil de aceea adolescenții și-au jurat iubire veșnică, importalizîndu-și iubirea prin scrijelituri inestetice pe pereții proaspăt renovați.

“Ce prost crescuți, ce nesimțiti, câtă iresponsabilitate și lipsă de respect” – ați zice. Personal, consider c-ar trebui să fie cel mai vizibil semn că pereții aceia trebuie umpluți cu ceva. Cu o informație suficient de interesantă pentru a capta și consuma energia tinerelor generații. Dați-le ceva constructiv de făcut, și-o să vedeți că vor ieși din cetatea asta cu lecțiile de istorie învățate și cu sentimentul că au făcut ceva cool. Mai mult, se vor transforma în cei mai înfocați promotori ai locului respectiv. Parcă îi și aud: “Ai fost, mă, la Rupea, la cetate? E cea mai faină cetate ever! Și să vezi ce instalații interactive are! Belea! Să tot înveți așa la istorie”.

Și nu e ca și cum cetatea nu ar fi suficient de ofertantă. Are până și un turn al slăninii, oamenii ținându-și aici cărnurile pentru a fi protejate. Un magazin cu produse tradiționale și un spațiu în care să poți mânca un sandviș sau o scrijea de pâine cu untură și boia de ardei iute, ar fi o idee grozavă – gândește gurmanda din mine, ruptă de foame după câteva ore petrecute pe drumurile dintre bisericile fortificate din Transilvania.

Se spune că cetatea avea un paznic permanent, care locuia efectiv într-o cămăruță în cetate, împreună cu întreaga lui familie. Ultima întrebuințare a cetății pare să fi fost prin 1789, când, circula vestea unei posibile agresiuni turcești. O furtună puternică a distrus acoperișul în 1790, dată la care cetatea a început să fie lăsată în paragină. Totuși, un fond social de întreținere a cetății a fost creat de primărie încă din anul 1838, fiecare locuitor contribuind la conservarea ei. A fost aproape distrusă în comunism, Ceaușescu se pare că voia să folosească piatra de acolo în alte scopuri. Lăsată complet în paragină și îndreptându-se vertiginos spre prăbușirea ei totală, cetatea a fost salvată de un proiect de restaurare pe fonduri europene.

Documentarea eforturilor comunității de a-și păstra intactă cetatea sau o expoziție tematică cu obiectele paznicului cetății și aspecte ale vieții familiei sale, izolate acolo sus, în cetate, ar putea umple căsuța din vârf, atât de goală momentan și atât de stingheră. Mno, acestea sunt doar câteva lucruri care mi-au trecut prin cap, frapată fiind oarecum de sărăcia expozițională a cetății Rupea. Dar eu nu-s custode de muzeu, nu știu eu cum se fac treburile astea.

În rest, cetatea este foarte frumoasă. Plutește iubirea peste tot, de la mesajele imortalizate în piatra încăperilor din turn, la inimioarele desenate în zăpada încă jilavă. Chiar dacă este extrasezon, mașinile opresc regulat în parcarea foarte mare și foarte modernă din fața cetății. Un magazin de suveniruri, mai speciale și mai puțin kitschoase, te îndeamnă să poposești puțin pe acolo, în căutare de cadouri speciale pentru cei dragi. Vânzătoarea e foarte simpatică, foarte vorbăreață și foarte mândră de cetatea ei. Dacă o întrebați chestii, e dornică să vă desăvârșească informațiile despre cetate.

*** Fotografiile sunt realizate de CutiaDeCarton special pt. această postare. Dacă vă plac cu adevărat, simțiți-vă liberi să le folosiți pt. uzul personal. Ar fi de-a dreptul simpatic să precizați și sursa. Mulțumesc!!!