“La noi la scopodărie/ Crește brânza pă tăpsîie/ Vin găinile din sat/ Ciugulesc și stau la sfat” recitam eu, cocoțată pe câțiva baloți de paie. Eram tare mandră de poezia mea nou-noută, pe care am învațat-o peste iarnă cu mama la băile Sovata. Cred că și bunica era la fel de mândră, altfel nu mă […]
La noi la scopodărie Read More »
“Borcanu ăsta îi din prima recoltă. Salcâm curat. Or fost tare harnice albinele, măcar c-o tăt plouat” – zice unchiul, scoțând din buzunar un borcănel de miere. “Să aveți să mâncați… acolo… la capitală!”. Confirm. Toți salcâmii sunt în floare și în jur nu se aude decât zumzet de albină. Tare hărnicuțe albinele astea! Zboară
Hărnicuțele albine Read More »
Prima recoltă de căpșuni s-a lăsat mult așteptată. Vremea nu e atât de înaintată în satul de pe malul Someșului. În anii ploioși, căpșunii se coc mai târziu. Întâi dau în floare, apoi fac rodul și asteaptă cuminți să vină soarele să-i rumenească cu caldura lui dogoritoare. Am învățat asta în clasa a V-a. Atunci
Prima recoltă de căpșuni Read More »
Nu există terapie mai bună decât mersul desculță prin iarbă. Am învățat asta încă de la primii pași. Îmi odihnesc picioarele goale pe băncuța din grădină. Apusul cade greu peste clopoței de ciuboțica cucului, peste greierii care cântă în iarba înaltă. Păsările vorbesc pe limba lor. Or fi șoapte d-amor, dar nu mă pricep eu
“Niciodată n-am înțeles de ce crește socul doar în locurile părăsite” zice mama, mai mult pentru sine decât pentru a începe o conversație. Suntem amândouă la fostul grajd al C.A.P.-ului din sat și strângem flori de soc ca să facem socată și sirop. Anul acesta a fost ploios și socul și-a făcut de cap. De
Cele mai frumoase amintiri ale ei erau din acele după-amiezi de vară toridă, în care i se dădea voie să meargă cu el să împartă ziarele. El, traista aceea mare şi neagră, uniforma bleumarin cu chipiu şi bicicleta Pegas roşie. Le aştepta pe toate să apară la cotitura de la capătul drumului. Ştia că prima
Bunicul era poștaș Read More »