În „Joia Mânioasă” de Roxana Popa satul românesc își deschide porțile către o lume pe cale de dispariție.
Pădurile ascund ființe mitologice, legendele se împletesc cu destinele oamenilor, iar natura devine un personaj viu, plin de mister și frumusețe, respirând în același ritm cu universul și cu toate ființele văzute și nevăzute care îl locuiesc.
Romanul a înviat în mine o lume demult uitată, cea în care, copil fiind, am avut privilegiul de-a trăi, chiar dacă atunci nu îi înțelegeam întreaga complexitate. O lume în care oamenii își măsurau timpul după anotimpuri, își căutau vindecarea în plante, își purtau credința cu smerenie și își transmiteau din generație în generație povești care dădeau sens necunoscutului.
Unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le face „Joia Mânioasă” este că redeschide poarta către rădăcinile noastre și ne amintește că folclorul reprezintă memoria vie a unui popor.
Pe lângă informațiile de-a dreptul antologice despre ielele din mitologia românească, m-a surprins în mod plăcut modul în care scriitoarea a delimitat granița fină dintre credință, tradiție, superstiție și vrăjitorie.
Personajele mi-au amintit de borcanele cu plante de leac din cămara străbunicii, de alifiile pregătite cu răbdare, de descântecele rostite în șoaptă, de mirosul de busuioc din dulapul cu albituri și de toate micile ritualuri care făceau parte din lumea copilăriei mele.
Dar până la urmă cel mai mare dar al acestui roman este că ne reamintește drumul către rădăcinile noastre. Rădăcini în care n-ar fi rău să ne ancorăm. Măcar din când în când.
Inspirat din melodia Irinei Rimes “Ielele”, romanul este un fantasy românesc pentru adolescenți, publicat recent de StoryCraft Publishing.
Printre descrieri superbe de natură virgină și personaje autentice care-ți rămân mult timp în minte, povestea înaintează într-un ritm alert. Fiecare capitol adaugă încă o piesă dintr-un puzzle plin de mister și de suspans.
Aici poate fi comandat romanul.
Se citește pe nerăsuflate, cu leuștean sub pernă și ferestrele închise.