amintiri, povesti, biografie, personal
Tu nu știi să te joci! – strigă băiețelul, smulgându-și dinozaurul din mâinile bătrânei. Mai bine mă joc singur – completă el încet, întorcându-i spatele și retrăgându-se în cel mai îndepărtat colț al camerei. Bătrâna își strânse mâinile neputincioasă, făcându-se și mai mică pe scaunul verde. Privirea îi căzu rușinată în pământ. De unde stăteam […]
Oameni fără copilărie Read More »
Aveam cinsprezece ani când a murit bunicul. Era eroul meu personal şi era prima moarte extrem de reală pentru mine. Nu am putut niciodată înţelege de ce oamenii acordau atâta atenţie acelui cadavru hidos, care nu mai păstra nimic din ceea ce a fost bunicul meu. Faţa îi era încremenită într-o grimasă a suferinţei pe
Despre moarte și foc Read More »
A zis mama: “Dacă vii cu 10 de 10 pe linie, trecuți așa, frumos, unul sub altul în carnet, în prima zi de vacanță, te duce taică-tu cu locomotiva. Oriunde are el drum”. Știu, știu. Acum îi zice manipulare. Dar când ești în clasa a doua și trăiești în comunism, nu știi că-i zice așa.
Drumul cu locomotiva Read More »
Când eram mică îl ajutam pe bunicul să împartă ziare, colete și scrisori. El era poștaș. Eu credeam că este vrăjitor. Multă vreme nu am priceput de unde știa el să le spună oamenilor cine le-a scris. Și cum cunoștea el exact când trebuie să scoată din geanta aia mare și neagră scrisoare și când
Aveam cinci ani și visam să ajung mareșal. Nu soldat, nu căpitan, nu general. Eu visam să ajung mareșal. Nu știam prea bine ce înseamnă să fii mareșal, dar priveam luminița din ochii bunicului meu când vorbea despre Antonescu. În mintea mea de copil, bunicul meu era cel mai cool om pe care îl întâlnisem
Cele mai frumoase amintiri ale ei erau din acele după-amiezi de vară toridă, în care i se dădea voie să meargă cu el să împartă ziarele. El, traista aceea mare şi neagră, uniforma bleumarin cu chipiu şi bicicleta Pegas roşie. Le aştepta pe toate să apară la cotitura de la capătul drumului. Ştia că prima
Bunicul era poștaș Read More »