Grădina din Gura Siriului ne-a primit umedă și fremătătoare. O explozie de cerde crud, dincolo de betoanele gri. Stropi mici și strălucitori de ploaie se prelingeau de pe frunze. Iarba înaltă mirosea a răcoare, iar cerul părea infinit mai jos departe de blocurile înalte ale orașului. Aleea senzitivă ne făcea cu ochiul. Parcă, parcă ne-am juca puțin cu ea. Corcodușe dolofane ne trimiteau și ele ocheade, ademenindu-ne să ne apropiem. Hamacul dormita leneș. Florile și-au închis petalele pe jumătate. Rațele se agitau haotic, cerșindu-ne puțină iubire. Ploaia nu contenea să cadă. Mică și măruntă. Ne-am refugiat în atelier. Nu era posibil să întindem masă mare afară. Fiecare a scos de prin sacoșele textile bunătățurile preparate special pentru acest picnic comunitar. Nu a existat nicio restricție. Decât cea referitoare la plastic. Puteai să aduci orice la picnic, doar să nu fie plastic de unică folosință.
Într-o clipă, masa s-a umplut cu mâncăruri, care mai de care mai ispititoare. Nici nu știai cu ce să începi. Copiii au fost cei mai hotărâți. Ei s-au apucat de joacă, fugărind cei doi pisici simpatici, salvați de pe străzile neprietenoase ale orașului. Apoi au decis că vor să treacă direct la tortul de clătite, pe care l-au împărțit, frățește, cu pisicii. Evident, dorința asta zăcea pe buzele tuturor din primul moment în care privirea ne-a căzut pe tortul care va deveni celebru. Pregătit cu dibăcie de soțul Emiliei Mitroi, tortul consta în multe clătite aromate, lipite între ele cu o cremă ușoară, de vară. Picnicul a început așadar cu desertul. A continuat cu ordinea firească. S-a zăbovit muuult și la humusul senzațional preparat de gazda noastră, Crina Cranta și-a fost udat cu sirop de brad pregătit astă primăvară de mama. Și murăturile ei au făcut senzație, iar salata mea orientală a dispărut și ea încet, dar sigur. Dar să trecem peste meniul picnicului și să ajungem la treburi mai importante.
Tombola Solaris. Are și ea o poveste cu totul și cu totul aparte. Korydeea are o prietenă foarte faină, bloggeriță de beauty care, în primul moment în care a auzit de proiectul nostru #iuliefărăplastic, i-a contactat pe cei de la Solaris și-au pus la cale surpriza. Câteva zile mai târziu, am primit prin curier, ambalate în carton și hârtie, o grămadă de produse Solaris, pe care urma să le folosim cum credeam noi de cuviință. Simpaticii de la Solaris au ales produsele cu mare grijă, astfel încât totul să fie ambalat în sticlă, hârtie și metal. Noi am decis să folosim produsele ca premii în cadrul unei tombole. În pregătirea tombolei ne-am implicat cu mic și cu mare, inclusiv cu pisoii din dotare. Am amestecat produsele în toate combinațiile posibile, am atașat fiecărui cadou un bilețel cu un număr și am bucurat, prin tragere la sorți, vreo 15 oameni. Mulțumim, Solaris – belșug din natură!!! Mulțumim, Diary of a beauty addict!
Copiii și-au pus pelerinele și-au ieșit prin grădină. Au cules un castron de floricele colorate. Apoi, la indicațiile pline de răbdare ale Crinei Cranta, au învățat cum se imprimă pe textile. Tehnica nu e grea deloc. Dar trebuie să ai parte de inițierea unui profesionist. Aici intră în scenă Crina. Cum ziceam, ea este nu doar gazda noastră, ci și inițiatoarea unor proiecte foarte faine, care au în centrul grădina, apropierea de natură, un stil de viață responsabil, conexiunile dintre oameni, comuniunea om – animal și foarte multă joacă și creativitate. Vă puteți interesa când mai organizează ateliere aici.
Mă-ncearcă sentimente contradictorii. Câteodată îmi pierd optimsimul sau răbdarea sau speranța că poate fi posibilă o viață normală în România. E suficient să citesc o știre sau să vorbesc cu un om pesimist. Schimbările vin prea încet sau nu le mai vezi venind. Lași garda jos și îți suprimi optimismul. Cazi ușor pe panta abruptă a plângerii de milă, a descurajării, a evidențierii aspectelor negative. Ai nevoie de întâlniri cu oameni care să te motiveze să lupți în continuare. “Nu ești singură. Oh, Doamne! Nu mai ești singură!” – îmi repet în gând și nu-mi pot opri un zâmbet. Privesc cu recunoștință toți necunoscuții din jurul meu. Oamenii au venit aici fără să se cunoască unii cu alții și-au făcut conexiuni din prima. Conversația se leagă repede atunci când vorbești aceeași limbă. Copiii se împrietenesc chiar mai repede decât adulții. Ei trec direct la joacă. Ascult frânturi din conversațiile din jurul meu.
“E un adevărat bulgăre de zăpadă. Refuzi să cumperi chestii ambalate în plastic din supermarket. Cumperi de la piață, direct de la țărani. Produsele sunt mai proaspete și mai sănătoase. Susții economia locală. Reduci poluarea prin transportare la mare distanță. Mănânci proaspăt, de sezon, sănătos. Efecte pozitive asupra sănătății tale. Produci deșeuri mai puține. Efecte pozitive asupra mediului. Vezi? Numai beneficii. În lanț. Și toate decurg dintr-un singur comportament. Refuzi ambalajele de plastic.”
“Ar trebui să facem presiuni pe politicieni să adopte o legislație clară și să impună prin amenzi aceste reglementări. Dar eu nu m-aș baza prea tare pe reciclarea selectivă. Mai important e să reduci din start consumul de plastic. Degeaba reciclezi, dacă lanțul se întrerupe undeva. Poate aruncă gunoiul direct la groapa de gunoi și nu mai ajunge la reciclare. Am auzit o grămadă de povești pe tema asta. Dacă reduci, atunci poți fi sută la sută sigur că nu faci rău mediului în care trăiești. Problema nu se pune cât reciclăm? Adică muuult. Corect ar fi să punem problema în felul următor. Cât reciclăm? Puțin. Pentru că nu producem din start deșeuri. Acesta este obiectivul. Așa se pune corect problema. Să reduci. “
E liniștitor să fii înconjurat de oameni cu aceleași preocupări ca și tine. Oameni care cred într-o Românie mai bună pentru ei și pentru copiii lor. Oameni care nu așteaptă să vină de altundeva schimbarea, o schimbare impusă prin amenzi și legi. Sunt oameni care știu să lupte. Oameni care produc schimbări în microsocial, influențând pozitiv alți oameni din imediata lor apropiere. Aceasta este adevărata forță care poate aduce schimbarea. Iar atunci când acești oameni vor deveni o masă critică care va conta cu adevărat, atunci viața noastră se va schimba calitativ. Pentru că schimbările de acest fel nu se fac prin constrângere, ci doar prin convingere.
Recunosc, am fost sceptică atunci când am demarat proiectul #iuliefărăplastic. Nu credeam că este un subiect suficient de cool să trezească interesul oamenilor. Nu când există un milion de alte probleme, un miliard de alte priorități. Cel mai prețios lucru pe care l-am învățat întreaga lună iulie este să nu mai renunț niciodată să cred în bunătatea oamenilor. Să nu mai las niciodată pe nimeni și nimic să-mi știrbească încrederea în ei.
Oamenii sunt o adevărată forță. Trebuie doar să le creezi supape prin care această forță să se elibereze. Iar mie îmi place să cred că #iuliefărăplastic a fost o astfel de supapă. Un pretext de-a aduna laolaltă oameni preocupați sincer de mediu și de protejarea lui. Forța comunității care s-a strâns în jurul acestui proiect a fost de-a dreptul copleșitoare. Iar eu nu pot decât să mă bucur nespus. Și să vă mulțumesc c-ați intrat în joc. Și să vă spun că fiecare feedback al vostru a justificat și motivat acest proiect. Și ne-a convins c-a meritat. Și că, probabil, va avea sens să organizăm un #iuliefărăplastic și anul viitor.
*** Fotografiile sunt realizate de CutiaDeCarton special pt. această postare. Dacă vă plac cu adevărat, simțiți-vă liberi să le folosiți pt. uzul personal. Ar fi de-a dreptul simpatic să precizați și sursa. Mulțumesc!!!
Ce inițiativă minunată. Ar fi frumos să se organizeze așa ceva prin toată țara. Se va forma și o comunitate și se va face și mult bine.