Nu reușesc să mă dumiresc cum stă treaba cu bradul de Crăciun. Unii zic că e inutil și renunță la el. Eu iubesc tradiția asta. Pentru mine înseamnă un ritual prin care mă reconectez la copilărie și la propria mea identitate. Unii preferă bradul natural. Până să plantez livada cu nuci și să aștept cu nerăbdare să crească, n-am conștientizat pe deplin cât de încet crește un copac. Așa că m-am înmuiat puțin la suflet și nu mai pot să mă împac cu gândul de-a omorî un pui de brăduț, doar pentru a-mi satisface un capriciu de câteva săptămâni. În plus, imaginea dezolantă cu brăduții abandonați pe trotuare, mă convinge, după fiecare Crăciun, c-am făcut alegerea corectă.
Să nu mă înțelegeți greșit! Nu-i condam pe cei care preferă bradul natural tradițional. Cumpărat responsabil, de la o plantație din imediata noastră vecinătate, mi se pare cea mai bună soluție. Înseamnă să susții financiar o afacere locală, oameni care au muncit ani întregi să-și poată scoate brăduții la vânzare. Nu se deosebesc cu nimic de cultivatorii de fructe sau legume. Trebuie să-și valorifice și ei marfa. Și așa este o marfă destul de delicată, se vinde o singură dată pe an. Să-i sabotăm cu chestiuni ecofriendly, în timp ce cumpărăm un brad artificial made in China, nu mi se pare fairplay. În plus, toată lumea știe că bradul natural poluează infinit mai puțin decât cel artificial (atât în procesul de producere, cât, mai ales, în cel de descompunere). Atenție însă la comercianții care nu-și pot justifica marfa, nu vreți să contribuiți involuntar la defrișarea pădurilor, nu? Nici la îmbogățirea unor profitori, care cumpără direct de la sursă și dublează prețul pentru câștig.
Personal, ideea de brad artificial nu o pot digera. Dar știți cu toții din #iuliefărăplastic că-s puțin nebună și am o problemă personală cu plasticul, așa că nu mă bagați în seamă. Nu pot să fiu decât subiectivă, atunci când mă gândesc că brazii artificiali presupun exploatarea forței de muncă, poluare prin producție și prin transport internațional, comerț inechitabil, consumatorism excesiv și, nu în ultimul rând, imposibilitatea reciclării, deci un impact total negativ asupra mediului. Totuși, când pun în balanță un brad artificial mort versus 6-7 brazi naturali vii, m-aș cam răzgândi. Asta dacă creștem durata de viață a unui brad artificial la 6-7 ani, nu la 3-4 ani, cât este estimată acum. V-am zis că-s foarte nedumerită cum stă treaba cu brazii de Crăciun, da? Nedumerirea îmi dă dreptul să mă și contrazic pe alocuri. Așadar, uneori ideea unui brad artificial care să salveze viețile a 6-7 brazi vii, mi se pare mai logică.
Multă lume vorbește despre brazii la ghiveci și replantarea lor. Am încercat într-un an și a fost traumatizant. Am chinuit brăduțul ăla, până l-am omorât. Treaba stă cam așa. Iei bradul din mediul lui natural, unde e frig, ploaie, vânt (că doar e conifer). Îl bagi în casă la căldură. Cam greu pentru el să se aclimatizeze. După ce moare de cald în căsuțele noastre primitoare și călduroase, îi mai punem pe crengi și luminițele alea arzătoare. Nu suntem prea delicați cu el, nu? Ne mirăm că se usucă și-i cad țepii. Apoi îl scoatem direct pe balcon (în frig, ploaie, vânt) până la primăvară, când se dezgheață pământul și-l putem replanta. Am putea spune că brăduțul trece prin șocuri termice repetate (insolație – degerături), ca să folosec o figură de stil și să umanizez brăduțul care, evident, nu poate face insolație, ca noi oamenii. Deci nu, credeți-mă pe cuvânt, e cruntă tortura asta aplicată brăduților în ghivece.
Cum eram (și sunt) așa nedumerită în legătură cu soarta brazilor de Crăciun, mă întorceam într-o seară din 2014 acasă și, lângă coșul de gunoi de la florăria de lângă metrou, era aruncată o crenguță de brad. Ruptă, urâtă și amărâtă. Am ridicat-o din instinct și am dus-o acasă. Atunci mi-a venit ideea. Ce-ar fi să confecționez eu, din gunoaie sau diverse obiecte (deja existente în casă) câte un brăduț diferit în fiecare an? În fond pentru mine primează repetarea tradiției (de-a împodobi bradul, a împacheta cadouri, a petrece timp cu cei dragi, a cânta colinde etc.) și mai puțin obiectele pe care le manevrez în realizarea acestei tradiții.
Primul brăduț, cel din 2014, s-a numit Brăduțul cu răvașe. A fost realizat din creanga recuperată de la gunoi, instalația și globurile rămase de la brăduțul în ghiveci (pe care îl omorâsem în urmă cu câțiva ani) și din câteva răvașe agățate pe ici, pe colo, ca un fel de mesaje inspiraționale pentru noul an. Hârtia de împachetat cadouri/scris răvașe și sfoara au fost recuperate dintr-un colet. Reciclarea creativă ruulz!!!
Al doilea brăduț, cel din 2015, s-a numit Brăduțul zburător. A fost realizat dintr-o creangă oarecare, găsită în parc, aceeași instalație și globuri (vreau să le măresc durata de viață până la cel puțin 10 ani). De data asta fără răvașe, dar cu sarmale pregătite cu mâna mea (eveniment astronomic, eu nu fac sarmale decât în situații excepționale) și o masă festivă cu mult vâsc.
Al treilea brăduț, cel din 2016, s-a numit Brăduțul parfumat. A fost realizat din ambalajul celui mai gustos păstrăv afumat pe care l-am mâncat vreodată. Evident, cu aceleași globuri. Brăduțul a fost acompaniat de nuci și mere de la noi din livadă și un puternic miros de acasă. Am avut o tentivă eșuată de carton (în formă de brad) pe care să lipesc instalația, conuri din parc și crenguțe de brad. A eșuat pentru că n-am ținut cont de forța gravitațională și chestiile alea n-au stat lipite. Așa c-am avut un minibrăduț plat și neinteresant, pe care-l puteți admira în tot eșecul lui, pe măsuța de cafea. Un mic accident de manevrare a sticlei de șampanie a omorât instalația (mno, viață scurtă de chinezărie, care a sfârșit la deșeurile electrice). Daaar, mi-am spălat păcatele cu transformarea ambalajului de păstrăv afumat în niște dreamcatchere absolut senzaționale. Again, reciclarea creativă ruulz!!!
Al patrulea brăduț, cel din 2017 va fi împodobit sâmbătă. Încă n-am nicio ideea cum va arăta. Am salvat mai multe idei pe pinterest. Și-am invitat prieteni care să ajute. Vom lăsa creativitatea să-și facă treaba. La urma urmei, despre asta cred că este vorba. Despre timp petrecut împreună cu cei dragi, despre luminițe magice, iubire și dorința de-a dărui.
Update 13 decembrie 2019Brăduțul creativ din 2017 a fost cu cărțile citite în anul respectiv. Nu a fost prea mare, dovadă c-am lenevit la capitolul lecturi ;(
Brăduțul creativ din 2018 a fost cel cu bilețele de recunoștință. Fiecare musafir care a ajuns pe la mine în perioada sărbătorilor de iarnă a adăugat un bilețel cu motivele de recunoștință pe care le-a avut în anul în curs ❤
Anul 2019 a fost anul în care le-am dat libertatea prietenilor să facă ei brăduțul, pentru că eram ocupată să gătesc scrumbie de Dunăre primită de la Brăila. A fost bradul-bambus, deoarece au folosit bețele de bambus pe care tocmai le cumpărasem suport pentru plantele mele din ghiveci. A fost muncă în echipă și o masă îmbelșugată, așezată exact sub brad. Și o seară de total eșec la remi. Am stabilit un nou record la pierdut.
*
*Revin cu fotografii. Promit. Până atunci aștept cu curiozitate părerile/ dilemele/ soluțiile/ ideile/ fotografiile voastre. Ce ziceți voi de toată treaba asta cu brazii de Crăciun? Natural? Artificial? Creativ?
*** Acest text nu vrea să fie decât o poveste personală și o alegere asumată. Nu-și propune nici să dea lecții, nici să acuze. La fel ca și religia, alegerea brăduțului este un act extrem de intim, pe care nu trebuie să-l justificăm. Niciodată.
**** Fotografiile sunt realizate de CutiaDeCarton special pt. această postare. Dacă vă plac cu adevărat, simțiți-vă liberi să le folosiți pt. uzul personal. Ar fi de-a dreptul simpatic să precizați și sursa. Mulțumesc!!!