Proiectul “Peretele senzorial de la Biblioteca Emil Garleanu” s-a incheiat si vreau sa impartasesc cu voi cateva din aha-urile si constientizarile care au venit pe parcursul acestui efort initiat de mine, dar realizat cu ajutorul comunitatii care s-a strans in jurul bibliotecii. Ca intr-un film cu flashback-uri, o sa va povestesc ce m-a impresionat pe mine si cum vad eu ca se leaga aceste momente.
Cadrul 1
Aici este despre cate de mult putem noi schimba lumea din jurul nostru prin gesturi mici, constiente si consecvente. Este despre a alege partea plina sau partea goala a paharului. Shit will happen anyway, anywhere, chiar si in tarile alea misto la care visam noi. Singurul lucru pe care il putem controla este atitudinea noastra and that will make the difference.
Nu o sa uit imaginea Roxanei Susca intrand in biblioteca cu un geamantan imens plus alte sacose pline cu haine spalate, aranjate pe categorii si numai bune de donat copiilor care au nevoie de ele. Ii povestisem Roxanei ca Ioana Irinciuc trece dincolo de rolul ei de bibliotecara, pentru ca are niste antenute speciale pe care le intinde si gaseste copii care au nevoie de ajutor. Are ea un dar sa-i faca cititori fideli, dar si sa-i ajute cu ce poate, o vorba buna, o mancare calda sau chiar un laptop cumparat in urma unei chete cu prietenii – citește mai multe despre Ioana aici.
Mai mult, prin magie (adica prin multa munca, rabdare si increderea neconditionata pe care le-o acorda) cultiva in ei valori morale precum onestitatea si munca in echipa. Ioana e modesta si nu vorbeste despre actiunile ei, dar pe mine ma emotioneaza si ma impresioneaza mereu si am decis sa fac tot posibilul sa adun in jurul ei cat mai multi oameni dornici s-o sprijine. De ce? Pentru ca societatea noastra are nevoie de modele pozitive, pentru ca eu nu vreau povesti cu vedete create peste noapte, eu vreau oameni reali, autentici, pozitivi. Pentru ca in spatele ironiei, neincrederii si mistoului facut de marea majoritate a romanilor, noi inca mai speram ca binele va invinge, de fapt avem nevoie ca binele sa invinga.
Zilele acestea, reascult cartile lui Brene Brown si imi dau seama ca atitudinile de mai sus sunt de fapt scuturi, forme de protectie gandite strategic ca sa impiedicam suferinta, s-o respingem. Vestea proasta este ca atunci cand “devenim imuni” in fata suferintei, devenim imuni si in fata celorlalte trairi precum bucuria, incredrea, apartenenta si iubirea. Ne permitem luxul acesta?
Si apoi, “copiii problema” de azi sunt “posibilii infractori de maine”. Ce facem cu ei? Ii ignoram? Ii ascundem sub pres, sperand ca vor deveni oameni ok, integrati in aceasta societate care acum ii reneaga si ii respinge? Sau alegem sa-i ajutam? Adica sa-i vedem, sa le dam o sansa, recunoscand ca de fapt cu totii avem aceleasi nevoi emotionale, ca toti vrem acelasi lucru, adica “sa apartinem si sa fim iubiti”.
Si ma mai macina o intrebare: Cum va arata societatea de maine? Printre ce fel de oameni va trai fiul meu in 15-20 de ani? Cu ce ma ajuta pe mine ca el este ok din punct de vedere emotional si material daca prietenii lui sau partenera lui nu este? Multi vor spune ca ai lor copii vor pleca in alte tari straine, dar oare asta rezolva problema? Si oare chiar toti vor putea pleca? Si chiar o sa le fie mai bine acolo? Va las pe voi sa cantariti raspunsurile si va indemn sa vorbiti cu Ioana Irinciuc ca sa va povesteasca ea cum s-au transformat in bine copiii carora le-a acordat acceptare si sprijin.
Eu nu pot face minunile pe care le poate face ea, insa pot infaptui alte minuni, pot mobiliza oameni si pot strange bani, pot sa aduc entuziasm si energie si aleg sa investesc acum, in prezent, in oameni si comunitati, sperand ca munca mea de voluntariat va aduce o mica schimbare si va genera un “butterfly effect”. Cel putin, stiu sigur ca am constiinta impacata ca am facut tot ce mi-a stat in putere ca lumea in care va creste Alex al meu sa fie una mai umana si mai normala.
Cadrul 2
Aici este cu mancare, reciclare creativa si sprijinirea producatorilor locali, adica Ograda lui Luca sau chiar vecina mea din comuna Berceni, care vinde lapte si branza de capra naturale 100%.
Pe Luca de la Ograda lui Luca il stiu de ceva vreme si il admir pentru munca si creativitatea lui in materie de dulceturi si marinate. Cand a zis ca strange borcane de sticla, cartoane de oua si paine uscata pentru a le refolosi, i-am propus sa isi faca doua centre de colectare la Biblioteca Emil Garleanu si la Ion Creanga. M-am gandit ca daca tot vine omul sa ia o carte de la biblioteca, atunci poate sa aduca cu el si o paine uscata sau un borcan pe care de altfel le-ar fi aruncat la gunoi. Efortul nu ar fi mare, Luca s-ar bucura, iar planeta ar fi mai curata, iar groapa de gunoi mai goala.
Asa c-am pus mana pe telefon si l-am invitat la partyul de lansare a peretelui senzorial, iar el (ca un om gospodar ce este) a venit cu creatiile sale (dulceata de soc, de trandafiri, de poame, marinata de limba boului si cate si mai cate) .
Acum, in timp ce scriu, m-am prins ca nu am poze cu dulceturile lui, eram toti prea ocupati cu degustarea ca sa mai facem poze. Dupa Iulie fara Plastic de anul trecut, imi este din ce in ce mai clar ca a cumpara de la producatorii locali este win-win situation pentru noi toti, de aceea va incurajez foarte tare sa va gasiti oameni de incredere si sa-i sprijiniti cumparand de la ei.
De exemplu, eu stiu sigur ca toti banii pe care ii dau pe laptele de capra cumparat de la vecina mea Mariana ajung la ea, rasplatind munca ei si nu se pierd in departamentul de marketing sau ambalaje. De asemenea, am siguranta ca laptele, branza sau oualele de la ea sunt naturale 100%.
Pentru party, ea ne-a trimis branza de capra, care a disparut imediat si ceapa verde. Mai jos aveti o poza cu fiica Nataliei care manca ceapa goala de zor. De fapt, multi copii de la biblioteca mancau ceapa verde ca pe acadele. Parol.
Cadrul 3
Acesta este din viitor si vorbeste despre centrul comunitar care se infiripa la aceasta biblioteca sau in orice loc in care noi alegem sa ne adunam si sa facem proiecte impreuna spre binele nostru si al comunitatii noastre. Traim niste vremuri incerte, de multe ori ma gandesc ca istoria se repeta, ca suntem in anii dupa al doilea razboi mondial si ca avem de ales: ne uitam neputinciosi cum se reinstaureaza anumite tipare de comportament, care neaga libertatea individului sau alegem sa actionam constient si asumat.
Aici optiunile sunt infinite, de la acte simple ca mersul la vot (indiferent pe cine votam), redirectionarea celor 2% catre un ONG, sprijinirea unei campanii sociale sau a unui copil mai putin norocos (Opera Comica are campania un bilet in asteptare) pana la actiuni mai complexe precum Donarea zilei de nastere pentru o cauza in care crezi. Despre optiuni putem vorbi in online si in offline, mi-ar placea ca lunar sa organizam un mic party la biblioteca ca sa ne conectam, sa dansam si sa ne bucuram impreuna de tot ce construim, fie ca este vorba de un perete senzorial sau o mica sesiune de listening partenership, atunci cand un prieten are nevoie de ea.
Pozele de la party sunt aici, cred ca ele vorbesc de la sine si nu au nevoie de explicatii.