Nimic nu ma supara mai tare decat muntele de farfurii si pahare care trebuie spalate dupa ce pleaca musafirii. Chiar si asa, raman incapatanata in decizia mea. Refuz sa-mi servesc musafirii in farfurii si pahare de plastic. O data pentru ca nu vreau sa stric prezentarea mea stilata (E chicios si ieftin sa mananci din plastic), nu vreau sa scad din gustul senzational al mancarii gatite de mine (Credeti-ma, sunt chiar modesta. Pur si simplu gatesc demential), nu vreau sa-mi imbolnavesc prietenii (Stiti deja cat de periculos e plasticul pentru organismul uman, nu?) si nu vreau sa poluez natura. Imagini cu oceane de plastic plutitor sau cea cu puiul de calut de mare agatat de-un bat de scobit in urechi ori miile de pungi de plastic scoase din stomacul unei balene au facut deja inconjorul lumii. Sigur au ajuns si pe la voi. Ei bine, eu nu vreau sa-mi incarc constiinta cu asemenea imagini. Prefer sa spal farfurii si pahare de fiecare data cand invit prieteni la cina (Destul de des, de altfel).
Curiozitatea m-a impins sa fac o mica cercetare. Chiar nu exista o alternativa? Adica nu pot sa ma relaxez c-un pahar de vin dupa ce pleaca musafirii? Trebuie sa inchei de fiecare data cu treburile astea casnice, infiorator de plictisitoare? Informatia e la un click distanta, se zice. Am aflat ca exista farfurii biodegradabile, confectionate din carton, lemn, frunze de palmier, amidon sau din fibra de trestie de zahar. Apoi am aflat ca nu sunt biodegradabile complet, pentru ca tot au niste particule de plastic prin ele, plastic care nu dispare niciodata, poluand solul si apa si ajungand in organismul nostru sub forma hranei pe care o ingeram. Un cuplu de columbieni a inventat farfuriile Papelyco din frunze de ananas si panusi de porumb, in care au integrat niste seminte. Plantezi farfuria in pamant et voila… cresc flori, plante aromatice sau legume. Sigurul lor defect este acela ca nu se comercializeaza in Romania. Iar poluarea prin transportul de la distante mari nu e pe lista mea de prioritati.
Exact cand eram pe punctul de a renunta, o prietena a distribuit pe facebook o fotografie cu o farfurie marca BIOTREM. “Farfuriile acestea trebuie sa fie perfecte” – mi-am spus. Am aflat despre ele ca sunt produse doar din tarate si din abur la mare presiune, fara nimic chimic in ele, fara a polua prin procesul de fabricare sau a consuma multa apa. Dintr-o tona de tarate, se pot produce 10.000 de farfurii sau boluri. Pot fi servite mancaruri calde si reci, solide si lichide si pot fi folosite atat in cuptorul normal, cat si in cel cu microunde. Se pare ca au fost testate inclusiv pentru nutrienti. Da, ati auzit bine. Farfuriile Biotrem sunt o sursa bogata de fibre, carbohidrati si proteina. De ce s-ar face asemenea teste? Deoarece aceste farfurii sunt comestibile. Iar in cazul in care aveti o dieta lowcarbs, le puteti pune la compost. Dureaza 30 de zile pana se descompun in totalitate. Au fost inventate si patentate in Polonia si sunt comercializate inclusiv in Romania, mai exact la Cluj. Prea frumos sa fie adevarat? Ei bine, cititi acest interviu. Maria Lichtenberg de la BIOTREM – Romania mi-a raspuns pe indelete si temeinic la toate curiozitatile mele.
Cand, cum si de ce ati decis sa aduceți aceste farfurii&tacamuri din tarate in Romania?
Am adus produsele Biotrem in Romania la sfarsitul anului 2017. Intr-o vizita in orasul natal al sotului meu, in Polonia, am mancat intr-un restaurant din aceste farfurii si ne-au impresionat. Activitatea noastra pana in acel moment s-a desfasurat intr-un domeniu complet diferit, in stomatologie. Dar ideea ni s-a parut prea frumoasa si ne-a cucerit din prima clipa. Ne-am indragostit de povestea acestor farfurii si apoi am facut tot ce ne-a stat in putinta pentru a le putea aduce in Romania.
Este cu adevarat o cerere pe piata? Aveti multe comenzi? Carui segment de consumatori va adresati in prioritate?
In momentul de fata marca Biotrem nu a fost primita in Romania cu entuziasmul cu care a fost primita in Danemarca, Norvegia sau alte tari nordice. Asta pentru ca nivelul de educatie in ceea ce priveste grija pentru mediu nu este acelasi si, in al doilea rand, pentru ca preturile nu pot fi absorbite in Romania la fel ca in tarile amintitite. Dar noi credem in piata romaneasca, chiar daca provocarile nu se lasa asteptate.
In primul rand, avem cereri entuziaste de la consumatori casnici, pe care nu le putem inca onora. Lucram la parteneriate cu sectorul de retail si speram ca oamenii vor putea sa gaseasca farfuriile in curand in magazine. Este de asemenea induiosator sa vezi cati oameni care-si mananca pranzul din plastic in companiile in care lucreaza, si-au dorit sa prezinte produsele noastre factorilor de decizie pentru a schimba lucrurile.
Noi ne-am concentrat eforturile pe segmentul HORECA, iar aici provocarea este sa-i convingem pe comercianti sa plateasca mai mult pe o farfurie 100% naturala, atat de naturala incat e comestibila. Toti oamenii cu care am vorbit sunt entuziasmati de idee, dar apoi stau in fata bugetelor si se gandesc daca proprii consumatori vor recunoaste diferenta de calitate fata de o farfurie de plastic sau carton, daunatoare atat consumatorului, cat si mediului.
In acelasi timp, ne place sa ne asumam aceasta misiune de a educa si consumatorul roman in legatura cu alegerile pe care la face atunci cand cumpara orice. Credem ca, impreuna cu clientii nostri directi, putem sa-i facem pe oameni sa inteleaga ca merita sa platesti cu 50 de bani in plus pentru a avea un produs sanatos pentru tine si pentru mediul in care vor creste copiii tai.
Din Cluj drumurile nu se vad batute, dar sunt umblate. Avem si clienti carora nu a trebuit sa le vindem nimic. Au inteles in cateva secunde povestea si au vrut sa fie parte din ea. Visam la primul festival in urma caruia sa nu mai rezulte gunoaie si suntem gata sa muncim la asta inca multi ani. Viitorul nu poate merge in alta directie, este singura posibilitate sa ne salvam. Si credem ca nu mai e mult pana cand oamenii vor intelege ca fiecare bucata de plastic care a fost produsa vreodata, exista si nu va disparea, ci doar se va strecura in hrana noastra si implicit in propriul organism.
De ce sunt atat de speciale? Care este procesul de fabricatie?
Daca sunteti fani “How it’s made”, va invitam sa urmariti acest filmulet de prezentare.
De obicei brandurile au diverse povesti simpatice sau motivationale în spate. Care este povestea voastra? Cum s-a nascut si cum a evoluat acest produs?
Istoria produselor Biotrem este una destul de recenta. Un morar polonez, pe care-l cheama Jerzy Wysocki, si care provine dintr-o familie de morari, veche de cateva secole, a dezvoltat acest produs. Ce e cel mai interesant e ca maxima provocare nu a fost sa realizeze aceasta farfurie, ci sa o produca la nivel industrial. Aici, nu va putem spune prea multe, exista brevete internationale care protejeaza marca, produsul si procesul de fabricatie. Oamenii care au lucrat la proiect s-au ambitionat nespus pana l-au vazut realitate si au atras fonduri din diverse surse, iar produsele sunt intr-un permanent proces de imbunatatire, diversificare si dezvoltare.
Cum contribuiti concret la protejarea mediului? Chiar pot fi mancate farfuriile voastre?Ce gust au?
Imaginati-va ca farfuriile sunt 100% tarate, presate cu aburi. Taratele sunt o materie prima rezultata in urma procesului de morarit. In mod obisnuit, ele ar ajunge hrana pentru animale sau peleti de foc. Se consuma foarte putina energie si cantitati mici de apa pentru a le transforma in farfurii. Iar farfuriile sunt compostabile in 30 de zile. Aruncați o privire aici.
Farfuriile se pot folosi atat in cuptorul cu microunde, cat si in cuptorul clasic. Din ele se pot servi mancaruri solide si lichide. Filosofia Biotrem este aceeea de nu impovara mediul, nici prin uzul farfuriilor, nici prin procesul de productie. Farfuriile nu au niciun adaos chimic, spre deosebire de alte alternative asa zis ecologice, precum farfuriile de trestie de zahar sau hartie.
Legat de gust, farfuriile au gust de tarate. Pentru ca sunt din tarate. Faptul ca ele sunt comestibile sunt doar o trasatura in plus, care rezulta din naturaletea lor. Ele nu au fost fabricate pentru a fi mancate, nu acesta e rostul unei farfurii; dar daca luati o gura, sa aveti si un pahar de lapte langa. Farfuriile sunt un produs atat de versatil si minunat, incat e greu sa nu te indragostesti de ele. Nu va mai povestesc de mirosul lor. Mancati o portie de paste sau o supa dintr-o farfurie de plastic si incercati-le din farfuria Biotrem!
Cum va imaginati viitorul? Ce asteptari aveti de la el? Credeti ca veti putea contribui la reducerea ritmului de poluare prin plastic de unica folosinta?
Daca vorbim de nivel international, povestea Biotrem este una in permanenta dezvoltare. Nu exista cale de intoarcere. Este evident cum filosofia Biotrem face parte din schimbarile istorice care au loc in lume legate de felul cum ne raportam la resursele acestei lumi si la conduita noastra de consum. In Romania, asa cum spuneam, ne dorim sa educam si sa actionam pentru a pune umarul la, numiti-ne naivi, o tara mai prietenoasa cu natura, din care facem parte si noi.
Cu siguranta oamenii nu vor renunta de maine in totalitate la plastic. Dar fiecare poate renunta fara efort la plasticul de unica folosinta. Nu ai nevoie de pai ca sa bei suc, nu trebuie sa cumperi doua guri de apa dintr-o sticla de plastic care nu va disparea niciodata, nu ai nevoie de atatea pungi. Simplul interes pentru aceste subiecte ii face pe oameni sa descopere cate lucruri inutile folosim, facandu-ne rau singuri.
Din pacate uneori oamenii nu au alternativa. Nimeni nu te intreaba intr-un bar daca vrei pai, pur si simplu iti este dat. Aici ne dorim sa contribuim cu o solutie concreta. Ii sfatuim pe toti din industria streetfood-ului si cateringului, care au impresia despre consumatorii lor ca nu sunt pregatiti sa plateasca mai mult pe o farfurie sanatoasa, sa le ofere aceasta posibilitate contra cost. Nu va subestimati clientii. Intrebati-i pe oamenii carora le gatiti: Vrei o farfurie de plastic sau esti dispus sa platesti in plus pentru una de tarate? O sa fiti surprinsi.
Intre timp noi visam la primul festival fara deseuri. In felul acesta, dupa 30 de zile, din fiecare festival n-ar mai ramane decat amintiri frumoase, nu si cateva tone de gunoaie. Si acesta e doar viitorul pe termen scurt.
Aveti planuri de extindere a produselor? Pe cand caserole pentru mancare, sticle sau pahare?
Lasati-ne sa va surprindem! In momentul de fata ne pregatim sa lansam farfuriile fara gluten, facute din porumb. Legat de alte produse, avem multe surprize in curs de aparitie.
Cum putem ajunge in posesia produselor voastre? Exista o cantitate minima/ maxima care poate fi comandata?
Sunati-ne sau scrieti-ne si haideti sa facem proiecte memorabile impreuna. Parte din filosofia noastra este sa facem lucrurile sa se intample, gasind solutii pentru fiecare provocare in parte.
Ce feedback ati avut de la principalii vostri consumatori?
Acelasi feed-back pe care l-am avut si noi cand am mancat din farfuriile Biotrem. Dragoste la prima incercare!
credit foto – BIOTREM
[…] putem mânca inclusiv farfuriile. Care vor fi, firește, din tărâțe comestibile. Mulțumesc, BIOTREM, pentru bucuria de-a ne susține să sărbătorim […]
Uf, ce pacat ca sunt doar la Cluj… Mi-ar fi placut sa am luni cateva articole (putine, e drept) si mi-am adus aminte ca am citit despre ele anul trecut, cand ati facut un eveniment cu ele la biblioteca Emil Garleanu, nu-i asa? 🙂