Alive oferă o perspectivă matură asupra realității. Este o realitate disecată, analizată la microscop, psihoanalizată și asumată. Stârnește un amalgam de emoții și de amintiri. Te determină să te identifici cu personajele. Să scoți de la naftalină crâmpeie de viață trăită și să le privești dintr-o altă perspectivă. Să te detașezi de ele, să le lași în urmă, să evadezi de sub povara lor și să o pornești de la capăt cu alte vise și dorințe și aspirații. Este incredibil câtă poftă de viață poate să inspire această lectură.
Chiar dacă majoritatea întâmplărilor sunt oarecum triste (să nu zic chiar tragice), cartea se încheie pe un ton optimist. Nimic nu e definitiv în viață, în afară de moarte. Orice problemă are soluții, orice tragedie este o lecție integrată. Ne face să fim mai autentici și mai aproape de adevărata noastră ființă.
Cartea te inspiră și te deprimă concomitent. Creează o conexiune sinceră și directă între autor și cititor. Fiecare poveste apropie, reduce distanța dintre doi oameni. Împărtășind trăiri și vulnerabilități emoționale, ai sentimentul că autorul s-a transformat pe nesimțite în prietenul tău cel mai bun. Simți nevoia să-i vorbești, să-i spui că ești alături de el, că nu va mai fi niciodată singur. Că tu știi să asculți, că tu ai răbdare, că tu înțelegi, că tu nu judeci, că tu empatizezi.
Tonul de confesiune apropie foarte tare cititorul. Ai senzația stranie că citești un jurnal, că pătrunzi prea adânc în zona de intimitate a autorului. Scrisul e sincer, direct, percutant. Fără ascunzișuri, dublu înțeles sau figuri de stil care să mascheze adevăruri dureroase sau alte tabuuri sociale. Expunerea implică o foarte mare încredere în cititor și mult curaj. Trebuie să fii un om așezat pe interior pentru a vorbi atât de simplu și de firesc despre chestiuni autobiografice care ti-au marcat, ireversibil, viața.
Dincolo de temele cu greutate care curg firesc printre cuvintele așezate (aș zice terapeutic) pe coala albă de hârtie, în plan secund se conturează un om simplu, cald și luminos care știe să trăiască în clipă. Un om care se bucură de raza de soare care îi mângâie fața sau se miră în fața firului de iarbă care tresare sub tălpile lui goale. Un om puternic conectat la natură, iremediabil îndrăgostit de mare și de lalele tapetate pe peretele sufrageriei. Un om care se scaldă în așternuturi diafane, citind literatură de calitate sau ascultând muzică bună. Un om care știe să aprecieze orice detaliu semnificativ, să se bucure ca un copil și să spere într-un viitor din ce în ce mai bun.
Se spune că ai nevoie de un suflet de copil ca să poți să te bucuri de tot ceea ce te înconjoară. Nu știu cât este de adevărată afirmația, dar dacă este adevărată măcar pe jumătate, aș putea afirma, cu mâna pe inimă, că fiecare poveste este relatată de o inimă de copil care nu a încetat niciodată să prețuiască frumusețile care îl înconjoară și să rămână curios la tot ceea ce viața îi va scoate în cale.
Ca atmosferă, cartea te duce în dispoziția de vacanță. Mie mi-a amintit de noaptea dormită vara trecută în lanul de lavandă al prietenilor mei (povestea aici). Poate tocmai de aceea am scos din șifonier buchețelul de lavandă și l-am purtat după mine pe toată durata lecturii.
Pe măsură ce compuneam textul și încercam să suprind pentru voi cele mai importante gânduri și emoții trezite de această carte, în mintea mea s-a născut o mare curiozitate. Ce amintire asociați voi cu această carte? Vreți să mi-o povestiți?
*** fotografiile sunt realizate de CutiaDeCarton special pt. această postare. dar dacă vă plac cu adevărat, simțiți-vă liberi să le folosiți pt. uzul personal. ar fi de-a dreptul simpatic să precizați și sursa. mulțumesc!!!
** Petronela Rotar poate fi savurată și în ipostaza de blogger pe acestblogdenervi.