Veneția: Dimineață pe Grand Canal

E încă dimineață pe Grand Canal. Veneția e somnoroasă și se ascunde după nori. Vrea să mai tragă de timp, să mai lenevească puțin, înainte de a-și bea cafeaua și a se ocupa de turiștii curioși. Așa că își mai lasă puțin gondolele sub folia care le-a protejat astă noapte de ploaie, în timp ce gondolierii zgomotoși se dezmorțesc pe ponton cu o cafea aburindă. Par mulți și extrem de zgomotoși. În realitate se zice c-ar fi doar 400 de gondolieri și vreo 70 de ajutoare. E o castă aparte, casta gondolierilor. Meseria se transmite cu sfințenie de la o generație la alta si pare a fi cea mai valoroasă moștenire de familie. Secretul este să înveți să vâslești lin, fără să faci valuri. Există o limită de viteză pentru toate ambarcațiunile. Clădirile istorice trebuie protejate. O gondolă este făcută din șapte feluri de lemn și se zvonește c-ar costa cam 20.000 de euro. Doar întreținerea ei anuală ajunge la 2.000 euro. Fiecare gondolă este schimbată la 9-10 ani. Acestea sunt motivele pentru care o plimbare cu gondola te duce până la 100 de euro pe oră. Totuși, anual, aproximativ 10 milioane de turiști consideră că e absolut necesar să te plimbi cu gondola la apus pe Grand Canal. Altfel nu poți susține c-ai vizitat cu adevărat Veneția.

Veneția are 117 insule, 160 de canale și 409 poduri. Iar gondola este singura care intră până pe cele mai înguste canale. Vaporetto este varianta mai puțin costisitoare de-a te deplasa în Veneția. Este un autobuz acvatic, care circula doar pe Grand Canal, un fel de bulevard central al Veneției. De-o parte și de alta a bulevardului, cele mai impunătoare și mai vechi clădiri ale orașului ți se strecoară în suflet pe nesimțite, fermecându-te încet cu frumusețea lor atemporală. 200 de palate stau cuminți înșirate de-a lungul canalului, așteptându-te să le explorezi. Eu o să enumăr doar câteva, evident, cele mai importante. Fondaco dei Turchi, ușor de recunoscut deoarece e plin de arcade, a fost pe vremuri cartierul general al negustorilor turci. Acum a fost transformat în muzeul natural de istorie. Lângă el, Deposito del Megio, era în secolul XV depozitul de grâne pentru situații de urgență (asediu, foamete). PalazzoVendramin-Calergi (proprietar Mauro Conducci) este una dintre cele mai impunătoare clădiri de pe canal, acum adăpostind cazinoul. Însuși Richard Wagner ar fi locuit aici, în ultima sa lună de viață (1883). Alte două palate celebre, acum galerii de artă medievală sau modernă, sunt Ca’ Pesaro și Ca’ D’Oro.

Apropierea de Ponte di Rialto, cel mai faimos pod din Veneția (aflat acum în plin proces de restaurare) este semnalizată de și mai celebra Pescheria sau piața de pește. După ce treci de pod, se zărește Palazzo Farsetti, transformat în primăria Veneției. Palazzo Benzon, al contesei cu același nume, o figură feminină foarte cunoscută și apreciată în secolul XIX, care l-ar fi avut oaspete chiar pe George Byron.

Urmează Ponte dell’ Accademia, preferatul meu. De pe acest pod privirea panoramică asupra lagunei este pur și simplu uluitoare. În stânga podului se vede Palazzo Barbaro, cumpărat în 1885 de familia Curtis, o dinastie de americani din Boston, care a încurajat artiști precum Claude Monet, John Singer Sargent, Cole Porter și Henry James. În dreapta podului, celebra și cunoscuta colecție Peggy Guggenheim este adăpostită în Palazzo Venier dei Leoni, și se laudă cu nume sonore precum Picasso, Braque, Dali, Magritte. Minunata biserică Santa Maria della Salute atrage atenția ca un magnet. Toate celelalte clădiri devin brusc invizibile. De abia am zărit Palazzo Pisani-Gritti, care adăpostește cel mai important hotel din Veneția și Palazzo Dario, cea mai spectaculoasă și controversată clădire, ocolită multă vreme de localnici, care o considerau blestemată. Încă puțin și de zărește Piața San Marco.

Piața Roma – Podul Rialto este punctul de plecare, iar Piața San Marco punctul terminus. O plimbare între aceste două puncte de reper se poate face fie cu vaporetto (linia 2 ajunge mai repede și are mai puține stații, dar linia 1 e mai fascinantă pentru că oprește în fiecare stație și până când face toate manevrele de parcare, ai timp suficient să admiri cladirile din jur), fie pe jos. Eu vă recomand să încercați ambele variante. Un citypass pentru 48 de ore costă 30 de euro și este avantajos doar daca vreți să vizitați și insulele Murano și Burano. Cardul trebuie validat de fiecare dată când vă urcați pe vaporetto, dacă vreți să evitați o amendă. Distanțele sunt relativ mici în Veneția. De la Rialto la Piața San Marco se face cam 30-40 de minute cu vaporetto și o oră pe jos. Sau o zi-două-trei. Depinde cât de mult îți place să te rătăcești pe străduțe, să intri prin magazine, să savurezi câte-o înghețată prin piațete sau să lenevești la soare, observând discret trecătorii.

Veneția este împărțită în șase sestieri sau cartiere, dispuse de-o parte și de alta a Marelui Canal. Nu are sens să-ți începi explorarea orașului făcând un plan coerent în legătură cu ce ai de vizitat în fiecare dintre aceste șase cartiere, ci mai degrabă ar fi indicat să uiți complet de această împărțire și să-ți propui să vezi grupuri mici de obiective învecinate, indiferent de cartierul de care aparțin. Cel mai bine e să începi cu vaporetto pe Grand Canale. Așa poți repera mai ușor locațiile obiectivelor turistice pe care vrei să le vizitezi. Apoi începi cu câteva piațete mai mici, să nu te copleșească mulțimile din prima. Abia după ce-i simți pulsul, Veneția poate fi testată și-n locurile ei cele mai aglomerate.Piața San Marco este zona zero. O recunoști instant din fotografiile cu cupluri de îndrăgostiți hrănind porumbeii și din dantelăriile fine ale Palatului Ducal. Punctual, despre ce poți face în această piață, o să va povestesc într-o postare viitoare. Rămâneți pe recepție 🙂

*** Fotografiile sunt realizate de CutiaDeCarton special pt. această postare. Dacă vă plac cu adevărat, simțiți-vă liberi să le folosiți pt. uzul personal. Ar fi de-a dreptul simpatic să precizați și sursa. Mulțumesc!!!

Leave a Reply