Un meniu în așteptare

Era aproape ora 15 când am ajuns la Supapa. Mâncarea era pe terminate. “Nu vă faceți griji, găsim ceva pe placul dumneavoastră” – ne liniștește Andrei, băiatul cu zâmbetul cald. Privim cuvele cu mâncare. Pui cu broccoli, cartofi țărănești și supă cremă de sfeclă roșie. “Pâinea e din partea casei, serviți câtă aveți nevoie” – ne încurajează același Andrei. Desăvârșim fiesta cu o prăjitură cu mere și bezea, pe lângă felia de chec inclusă în meniu.

Restaurantul e pustiu și liniștit. Muzica se aude în surdină, iar prin ferestrele mari intră soare curat de primăvară timpurie. Florile au explodat în ghivece și ne copleșesc cu frumusețea lor. Mobilierul din lemn încălzește și mai bine spațiul, făcându-l mai familiar, mai ca pe acasă. Afișe simpatice cu “Ajutați-ne să păstrăm prețurile mici. Strângeți tăvile după masă în rastelul de pe hol. Mulțumim mult” ne determină să credem că suntem într-un spațiu în care fiecare se implică cum poate ca toate lucrurile să funcționeze cum trebuie.

Ne retragem cuminți într-un colțișor și ne desfătăm cu mâncarea delicioasă, exact ca la mama acasă. Andrei e simpatic foc. Îi spunem că venim aici pentru prima dată și aprinde toate beculețele de pe firma luminoasă de deasupra barului. “Pai să vedeți totul, să nu ratați luminițele. Astea sunt noi. Le avem doar de câteva săptămâni”.

Știam de aproape un an de locul acesta și de proiectul lor special “un meniu în așteptare”. Dar tot nu s-au legat lucrurile în așa fel încât să ajung mai devreme. Văzusem pe facebook imaginea, hai, că o știți, cu bătrânelul, care stă la o masă cu o cafea în față. Și textul acela cu “o cafea în așteptare, vă rog”(dacă nu o știți, dați click aici). Atunci am aflat pentru întâia oară de proiect și mi-a plăcut foarte mult ideea. Am întrebat pe facebook dacă există și în București așa ceva, și oamenii m-au direcționat spre Supapa. “Un meniu în așteptare! Și mai bine”– mi-am zis în gând, promițându-mi să-mi fac un obicei lunar din asta.

Un meniu în așteptare” înseamnă că pe lângă meniul pe care îl consumi tu sau îl comanzi la pachet, cumperi un al doilea meniu, pe care îl lași la restaurant. Un om cu dificultăți financiare vine la restaurant și cere un meniu în așteptare, primind astfel gratis meniul deja plătit de tine în avans. Simplu ca bună ziua, nu?

Funcționează treaba asta cu meniurile în așteptare?”- îl întreb, plină de curiozitate, pe Andrei. “Ar funcționa foarte bine, dacă oamenii ar fi mai generoși. Nu se prea cumpără, din păcate, meniuri în așteptare” – răspunde Andrei și o undă de tristețe îi umbrește zâmbetul cald. “Dar există cerere? Adică vin oameni să vă ceară mâncare gratis?” – insist eu. “Pai avem deja clienții noștri. Sunt oameni care au aflat, au venit o dată și încă o dată, au spus și altora… veștile astea se răspândesc repede. În general vin oameni. Chiar destul de mulți” – mă lamurește Andrei. “S-a întâmplat să vină și să nu existe meniuri în așteptare pe care să le puteți oferi?” “Da, s-a întâmplat asta. Dar ne descurcăm noi. De obicei la sfârșitul zilei noi donăm toată mâncarea care rămâne. Indiferent dacă sunt sau nu meniuri în așteptare. Oamenii s-au obișnuit să vină la sfârșitul programului să întrebe dacă a mai rămas ceva și pentru ei”.

Mai vorbim de una și de alta. Timpul trece repede. Andrei e o companie plăcută. Mai vine un coleg de-al lui și vorbim puțin despre nevoia de a-și face cunoscut proiectul. Ei zic că le este oarecum rușine să insiste pe treaba asta cu meniul în așteptare. Nu ar vrea să creadă lumea că se folosesc de el ca de un pretext pentru a-și face un fel de reclamă mascată. Preferă să rămână discreți și să ajute oamenii atât cât pot și fără să facă mare tam tam din asta. 

Eu zic că puțină informație care circulă nu poate face rău nimănui. Așa că vă invit să dați vestea mai departe. Dacă vedeți pe stradă oameni care au nevoie de-o masă caldă, îndrumați-i spre Supapa. Adresa exactă o găsiți aici. Aveți prieteni generoși? Povestiți-le despre acest proiect și îndemnați-i să dea o mână de ajutor. Vă rămân 15 lei în plus în portofel? Investiți-i într-un meniu în așteptare. Tot ceea ce dăruim cu inima deschisă, se întoarce la noi înzecit. Informație verificată 🙂

Ding – ding. Clinc – clinc. Clopoțelul de la intrare sună voios. Un domn de vârsta a treia, modest îmbrăcat, dar curat și elegant, se îndreaptă șovăitor spre tejghea. “Așteptarea s-a terminat. Meniul dumneavoastră și-a găsit destinatar!” – îmi trage Andrei cu ochiul și se grăbește să-l servească pe domnul cărunt. Exact cum vă spuneam. Simplu ca bună ziua.

*** Fotografiile sunt realizate de CutiaDeCarton special pt. această postare. Dacă vă plac cu adevărat, simțiți-vă liberi să le folosiți pt. uzul personal. Ar fi de-a dreptul simpatic să precizați și sursa. Mulțumesc!!!

Leave a Reply