Stați liniștiți. Avem de toate!

De la proiecția filmului Colectiv, îmi tot sună în cap ca un refren: “Stați liniștiți, avem de toate”. Stați liniștiți, se fac teste corovid19 pe pile. Stați liniștiți, salvarea sosește imediat. Stați liniștiți, dacă nu muriți din cauza diagnosticului de internare, siguri vă omoară vreo infecție din spital.

Stați liniștiți, sistemul e la fel de corupt cum era înainte, în timpul și după colectiv. Stați liniștiți, unele medicamentele ajung la bolnavi doar în acte, pentru că trebuie să îmbogățească traficanții de medicamente.

Stați liniștiți, dezinfectanții sunt diluați în proporție de 10 % să facă și producătorii români niște bănuți, acolo, în offshore. Stați liniștiți, medicii iau în continuare șpagă, pentru că salariile, deși crescute, nu le ajung. Stați linistiți, condițiile din spitale mai mult nu sunt, decât sunt. Stați liniștiți, managerii de spital sunt numiți politic. Stați liniștiți, politicienii noștri se tratează doar în străinătate.

Stați liniștiți, analizele decontate de casa de sănătate ajung doar 5 -7 zile, apoi plătești din banii tăi. Stați liniștiți, pentru un control de rutină, listele de așteptare la medic sunt de 2 luni. Pentru chestii mai grave aștepți nelimitat. Stați liniștiți, rezultatele analizelor depind de laboratorul unde le faci. Stați liniștiți, azi ești bolnav grav, mâine n-ai nici pe dracul. Stați liniștiți, sunteți pe mâini bune. Sistemul e neschimbat.

Am intrat în 8 farmacii să cumpăr euthyrox. În toate am primit același răspuns. Stocul este zero în toate farmaciile din București. Nu există medicamentul în depozit. E o problemă cu producătorul. Au schimbat formula. Au schimbat ambalajul. Nu se mai produce. O fi adus din China și acuma cu coronavirusul ăsta nu se mai importă. Habar n-am, doamnă. Nu ne zice nimeni nimic niciodată. Dacă am ști ceva, v-am răspunde. Nu e de competența noastră. Întrebați medicul de familie. Ne pare rău de situație. Nu știm când o să avem. Mai treceți din când în când pe la noi. Poate primim. Cine știe.

Euthyrox-ul este pentru cei cu hipotiroidită hasimoto exact cum este insulina pentru diabetici. Adică dependență. Stați liniștită, avem de toate. Într-a 9 farmacie, una obscură și micuță de cartier, am găsit ultima cutie de euthyrox de concentrație 25. Îmi ajunge fix 25 de zile. Pe urmă mai vedem noi. Stați liniștiți. Sistemul ăsta ne omoară cu zile.

Leave a Reply