Ruth Emmie Lang – Extraordinarele circumstanțe ale vieții lui Weylyn Grey

Știi că ești în vacanță când poți citi în voie fără să te pună bunica să aranjezi franjurii de la covor. Hahahahaha. Mă scuzați. Mici sechele din copilărie. Citesc pe canapeaua din sufragerie. E cald și liniște. Niciun tramvai, nicio ambulanță, nici un claxon. Realizez acum cât de obositor poate fi uneori Bucureștiul. Din când în când, mai aud sunete în curtea interioară. Privesc pe geam. Rufe atârnă la uscat, poștașul îndeasă vești în cutiile oamenilor. Minunată sincronicitate. În casa închiriată pe airbnb, lemnul este prezent peste tot. În parchetul care scârție cald sub picioare, în trunchiurile copacilor desenați pe pereți, în inelele circulare care scot și mai bine în evidență cufărul vechi (de lemn, bineînțeles), în colțișorul de lectură gândit ca o fereastră spre pădurea de mesteceni. Sau în bradul natural care veghează geamul înalt. Și-n aceast decor citesc (curată sincronicitate, cum ziceam) povestea unui copil extraordinar, care cutreieră păduri și trăiește cu o haită de lupi. Mulțumesc, Ana Mănescu pentru recomandare. Minunată traducere, by the way 😉

Este de-a dreptul trist cum oamenii trec pe lângă momentele magice fără ca nici măcar să le observe cu adevărat. Chiar și mai trist este că oamenii ignoră magia din ei, minimalizând-o prin gânduri raționale, frici și îndoieli, lăsând-o să se irosească. Așa ajung să-și rateze existențele, să nu-și materializeze visurile lor tainice și să nu-și împlinească niciodată menirea.

Desigur, nu toți suntem Weylyn Grey. Nu am trăit laolaltă cu lupii și nu știm să vorbim cu animalele. Nu controlăm vremea și nu creștem la loc pădurile defrișate (deși am cam avea nevoie de asta în România). Nu oprim urgane și nu luminăm întunericul, dar avem cu toții magie în noi. Nu magia aceea din poveștile cu vrăjitori. Ci magia obișnuită, cea de zi cu zi.

Mi-a plăcut teribil romanul Extraordinarele circumstanțe ale vieții lui Weylyn Grey pentru că mi-a adus aminte de magia care zace nedescoperită în fiecare dintre noi.

Tema copilului sălbatic a fost exploată diferit în literatură de-a lungul timpului. De cele mai multe ori pentru a arăta în oglindă cât de absurde sunt unele reguli impuse de “civilizație” și cât de tare ne îndepărtează ele de adevărata noastră natură. Una liberă, simplă, animalică aș spune, conectată la instinct, natură și ciclicitatea vieții universale.

Ce mi-a atras atenția în acest roman este faptul că autoarea a ieșit de pe drumul bătătorit, insistând mai puțin pe aceste aspecte. Din contră, a pus în prim plan oamenii civilizați care aleg să acorde o șansă magicului, să-i permită să se instaleze în casele și viețile lor, să-l accepte exact așa cum este, să nu încerce să-l înțeleagă, să-l eticheteze, să-l explice și să-l anuleze. Weylyn Grey își poate manifesta bizarele “talente” pentru că este mereu în contact cu oameni care cred în puterile lui extraordinare. Ei îl susțin, îl încurajează, îi dau libertate să se manifeste și îl acceptă așa ciudat și inexplicabil cum se prezintă el, iubindu-l și transformându-l în prietenul lor bun. Ori tocmai prin această acceptare a magicului și abandonare în fața lui, magicul se poate manifesta în voie, poate fi integrat în viața obișnuită, poate fi privit ca fiind ceva ce co-există împreună cu noi. Iar această perspectivă mi-a bucurat sufletul.

Nu o să fac spoilere, povestind acțiunea. Dar o să vă spun că romanul merită citit în cheie simbolică, pentru că are multe de oferit, pe toate planurile. Veți simți, la fel ca mine, că după terminarea lui trebuie să faceți urgent câteva schimbări radicale în viețile voastre și să re-evaluați unele dimensiuni existențiale, pe care le-ați redus la tăcere în ultima vreme, copleșiți fiind de ritmul urban hyper-tehnologizat în care ne ducem cu toții existența.

În primul rând am simțit că trebuie să reînvățăm să ne conectăm la natură – de la copaci, la animale, la fenomenele meteo, la cerul înstelat și la licurici. Trecem complet orbi pe lângă toate frumusețile care co-există lângă noi, fără să ne facem timp să ne bucurăm de ele, să le includem în viețile noastre ocupate și să le descătușăm magia. Ne rupem de ritmurile naturale, ne îndepărtăm de instinctele noastre primare, trăim deconectați de la adevărata noastră natură. Iar Weylyn Grey, băiatul crescut de lupi, care desenează la școală un om cu o servietă, spunând că atunci când se va face mare vrea să devină un bărbat cu o slujbă, este exact reminderul de care avem nevoie pentru a ne readuce pe calea cea dreaptă. Prin întrega sa existență demonstrează că se poate trăi și altfel. Mai intens, mai autentic, mai conectat la ceea ce ești tu pe interior.

Trebuie apoi să învățăm să ne raportăm la oameni de pe alte poziții. Unele în care nu mai există judecată, etichete, comparații. Poziții de pe care cel care este diferit de noi nu înseamnă că este un ciudat, un neintegrat, un neadaptat, un ratat, un pericol, ceva care trebuie eliminat sau transformat pentru a fi exact ca noi. Aș aminti aici modul delicat în care Duane Fordham, tăietorul de lemne, îl acceptă și-l integrează instant în viața lui pe bizarul băiat venit de niciunde în pădurea lui. Minunat exemplu de relații inter-umane clădite pe acceptare, iubire, înțelegere.

Și este absolut necesar să redefinim “magia” din propriile noastre vieți. Importante sunt scenele în care Mary Penlore, cercetătoarea, studiază atentă pe plajă porcul Merlin pentru a înregistra manifestările puterilor sale extraordinare de-a controla vremea versus Michas Barnes, băiețelul care se crede vrăjitor, observând-l prin binoclu pe Weylyn Grey, pentru a vedea când și cum își manifestă el puterile sale magice. Dacă cercetătoarea se apropie de magie sceptică, cu ustensile concrete pentru a-i înregistra manifestarea, necrezând de fapt nicio secundă că ea există cu adevarat, băiețelul se raportează la magie de pe o poziție de absolută deschidere și disponibilitate, fiind 100% sigur că ea există și că trebuie doar să nu rateze momentul în care ea se va manifesta. Dacă cercetătoarei îi este refuzat miracolul, băiețelul îl trăiește din plin. Și asta doar pentru că face parte integrantă din el, tocmai prin infinita lui disponibilitate și credința sa puternică în existența indubitabilă a miracolelor.

Sper că v-am făcut curioși. Aștept impresiile voastre de lectură. Sunt curioasă ce magii stranii va trezi personajul ăsta fantastic în propriile voastre vieți.

** fotografii realizate de #cutiadecarton special pentru această postare. le puteți folosi. precizând sursa, firește.

**** decorul absolut superb pe care-l vedeți în fotografii aparține unei casuțe magice din Sibiu, căsuță care m-a adăpostit patru zile fantastice și m-a vrăjit la propriu cu frumusețea ei. Am găsit-o pe Airbnb, un serviciu pe care îl recomand cu inima deschisă. Cel mai fain e să stai la localnici. Nu doar că bănuții tăi îi ajută direct, dar casele lor respiră amintiri. Miros a oameni reali, cu povești reale. Primești tipsuri și sfaturi diferite de cele standard din ghidul turistic. Și te simți exact ca la tine acasă. Uneori chiar mai bine. Iar dacă ai norocul nostru să se strice centrala, ajungi să cunoști chiar și proprietăreasa și să stați la povești despre India și proaspetele ei peripeții de acolo.

Leave a Reply