Natalia Dabija – Puterea de a economisi constant

Răsuflu adânc. Sângele îmi gâlgâie prin vene. Mi-am propus să ies în fiecare dimineață în parc la alergat, după ce pleacă ai mei de acasă. E a doua zi, dar știu că nu mă va ține mult. Din păcate. Sunt pregătită de eșec (pentru că am trecut prin asta de atâtea ori), dar mi-am propus să nu fie așa întotdeauna.

Perseverența îmi dă de furcă de când sunt mică. Îmi vine să mă las înainte să văd rezultatele. Uneori reușesc să mă țin cu dinții, alteori – nu.

Pentru că știu că perseverența e una dintre cheile succesului, am lucrat cu mine în zona asta. Azi, în căsuța Simonei, povestesc despre lucrurile care mă ajută să fiu perseverentă cu economiile, în speranța că o să te ajute și pe tine.

Visează cu ochii deschiși
Motivația e importantă. Gândește-te bine pentru ce vrei să economisești. Dacă economisești deja, propune-ți un scop mai mare, cum ar fi independența financiară.

Vizualizează acel scop, cu mici detalii. Imaginează-ți vacanța exotică în care vrei să pleci. Imaginează-ți casa luminoasă, cu curte și loc unde să plantezi niște roșii. Imaginează-ți varianta ta bătrână, cool și plimbăreață în jurul lumii. Imaginează-ți locurile pe care o să le vezi, străinii cu care o să te împrietenești.

Construiește în detalii imaginea aceea frumoasă. Pentru mine, economisitul a devenit un stil de viață, însă motivația m-a ajutat foarte mult să perseverez când eram la început și îmi venea să renunț.

Fă-ți o prioritate din a economisi
Suntem bombardați în fiecare zi cu mii și mii de lucruri pe care trebuie, vrem și ar fi frumos să le facem. Ne este greu să spunem Nu și atunci ne încărcăm cu to do-uri.

Prioritizarea ne ajută să nu uităm care sunt valorile noastre. În caz că economisirea nu face parte din valorile tale, gândește-te la alte valori care te-ar ajuta să economisești.

Pe mine mă ajută să economisesc următoarele valori personale:

  • curajul (pentru că am curaj să fiu diferită de ceilalți)
  • modestia (pentru că nu țin să îmi arăt bogăția)
  • simplificarea vieții (cu cât îți simplifici viața, cu atât mai puține cumperi și economisești)
  • siguranța (pentru că mă face să mă uit în viitor să mă întreb cu ce o să trăiască Natalia de 70 de ani)
  • renunțarea la control (pentru că mă ajută să iau viața așa cum vine și nu cheltui nesăbuit pe lucruri care mă ajută să controlez totul (imaginea de sine, imaginea apropiaților mei etc).

Am văzut că există oameni care sunt reticenți în legătură cu banii, ca și cum banii nu i-ar interesa. Dacă asociezi economiile cu o altă valoare de a ta și faci prioritate din asta, îți va fi mai ușor să nu te lași.

Automatizează procesul
Dacă vezi că nu te descurci singur/singură, pune tehnologia să lucreze pentru tine. Multe bănci au opțiunea să îți tragă automat niște bani din cont o dată pe lună și să îi mute în contul de economii. Stabilește momentul când să se întâmple asta (poate fi chiar în ziua în care ai primit salariu), stabilește suma (țintește către 10% din salariu) și automatizează plata.

Unii numesc aceasta tehnică Plătește-te mai întâi pe tine. Ideea e să te plătești chiar atunci când primești salariul, apoi să te descurci cu banii rămași.

Dacă vrei să auzi noutăți de la mine, abonează-te la newsletterul Năravu-i totul. Îți voi trimite obiceiuri care o să te ajute să economisești și să trăiești conștient. Mulțumesc pentru încredere!

Fă-ți un proces
Gândește-te din timp cât vrei să economisești, când vrei să economisești, cum vrei să economisești. Poate într-o lună poți să economisești pe ieșirile în oraș. În altă lună poți să tai din cumpărăturile de haine.

Ca să vezi de unde poți să începi, poți să înregistrezi cel puțin o lună toate cheltuielile într-o aplicație gen CashControl și apoi vei vedea de unde poți să tai. Mie mi-a fost ușor să tai după ce am ținut evidența cheltuielilor, pentru că am văzut zonele unde cheltuiam în neștiință, iar valoarea pe care o primeam înapoi era mică.

Începe cu pași mici
Unul dintre lucrurile care mă fac pe mine să renunț repede (la orice proces) este sentimentul că mă simt copleșită. Uneori mă compar cu oameni care sunt mult înaintea mea și mă simt descurajată. Ca și cum: Ce sens ar mai avea să mă apuc și eu acum? Sau am prea multe de făcut și îmi vine greu să introduc un obicei nou în viața mea.

Pașii mici sunt soluția. Dacă ești la început de drum cu economisirea, nu pune presiune pe tine cu o sumă mare. În loc să economisești 2 luni o sumă mare și apoi să renunți, alocă-ți timp să înveți doar obiceiul de a economisi (cu o sumă mică) pe termen lung.

După ce vei deprinde acest obicei, vei putea să mărești suma pe parcurs, în ritmul tău, fără să te compari cu nimeni.
Revino la obiceiul de a economisi chiar dacă ai renunțat.

Cui îi place să eșueze? Nimănui.
Problema apare atunci când umflăm eșecurile noastre și din cauza lor nu ne mai ținem de planul pe care ni l-am propus.

Dacă ești la început cu economisirea, e posibil să mai ai luni în care ratezi și nu economisești nimic. Sau nu economisești cât ți-ai propus.
Nu-i nimic. Uită-te înainte și nu lăsa ca eșecurile să te doboare. Cu economiile, ca și cu alte lucruri, contează să te ții pe termen lung.

Poate că ai avut un eșec pe termen scurt, ridică capul și mergi înainte. Pierzi lupta, dar câștigi războiul.

Concluzie
Ca și cu orice lucru nou sau greu pe care îl facem, cred că trebuie să avem răbdare cu noi. Începem cu pași mici. Punem tehnologia să ne ajute și automatizăm. Vorbim cu un prieten (sau cu un minigrup), pentru că în doi e mai ușor să reușim. Aruncăm o privire înainte și suntem recunoscători pentru ce avem și pentru ce reușim.

Puterea e în noi. Obiceiurile se schimbă treptat, nu peste noapte, dar și când se schimbă, nimic nu ne mai stă în cale. În cazul meu, cred că doar alergatul o să mă blocheze, culmea!

Sunt Natalia Dabija și vă mulțumesc că m-ați citit. Pentru mai multe articole și obiceiuri despre economisire, vă invit să vă abonați la newsletterul meu: Năravu-i totul.

Leave a Reply