„Keep going. If stop, trouble. Keep going. If stop, accident. Keep going. Don’t ever stop!” – ne spunea Murat, prietenul nostru turc. Ne furişam pe străzi înguste printre turişti, vânzători ambulanţi, maşini, scutere, biciclete, sute de mărfuri etalate pe trotuare, cărucioare cu copii, pisici, localnici. Incredibil câte lucruri și ființe puteau să încapă simultan pe o străduță atât de îngustă! Totul era în continuă mişcare. Un râu enorm de oameni care şi-a început rostogolirea-n cascadă şi nimic nu-l mai poate opri.
Aşa era şi Murat. Un om într-o continuă mişcare. Ne purta cu mândrie prin locurile lui preferate din Istanbul. Arăta, explica, exemplifica, povestea, glumea, flirta. Ne împărtăşea tot ceea ce ştia despre Istanbul şi despre mentalitatea lui. Săream dintr-un loc în altul, fără să avem timp să ne dezmeticim sau să ne localizăm pe hartă. În șase ore cu Murat am văzut mai multe locuri decât vizitasem singure în trei zile de când sosisem în Istanbul.
„Keep going. Don’t ever stop.” Nici măcar să-ți tragi sufletul. Altfel trece viața pe lângă tine și s-ar putea s-o ratezi. Asta a fost prima lecție pe care am învățat-o de la orașul care nu doarme niciodată. De fapt știam asta undeva în adâncul sufletului meu, dar nu am scos niciodată de acolo acest adevăr. Credeam că în viață trebuie să fii precaut și calculat, să ai grijă de tine și să eviți să te expui situațiilor care ți-ar putea face rău.
“Paza bună, trece primejdia rea” – m-a învățat bunicuța mea. Toată viața m-am ghidat după principiul acesta. Așadar, primele trei zile în Istanbul am fost extrem de precaută. Mă uitam în stânga și-n dreapta când traversam, făceam loc, eram stresată să nu răstorn pe cineva sau să intru brusc în altcineva și să-l rănesc. Aveam senzația că sunt într-o mare de oameni care se izbesc de mine asemenea talazurilor furioase, distrugându-mi bruma de echilibru pe care o mai păstram după atâta concentrare.
Eram amețită de oamenii care se împingeau, se strecurau, treceau nepăsători. Eram uimită cum puteau merge așa, fără ca nici măcar o dată să se uite pe unde calcă. Erau mereu cu ochii în altă parte, decât la drumul lor. Cel mai greu lucru mi se părea să rămân în picioare. Simțeam că este datoria mea să-i protejez pe ceilalți, din moment ce ei erau atât de iresponsabili. Mi-am dat seama că în scurtă vreme nu făceam decât să mă feresc din calea altora. Toți ceilalți oameni mergeau cu ochii pe sus și savurau orașul. Eram pe punctul de a deveni o inadaptată frustrată, când a apărut Murat.
„Keep going. Don’t ever stop.” Nu știu dacă au fost doar cuvintele astea sau o fi fost toată frustrarea acumulată zilele trecute. Cert este c-am țâșnit ca o săgeată dintr-un arc întins la maxim. Nu mă mai uitam deloc la picioare, la oameni, la ce se afla în calea mea. Alergam într-o cursă nebunească, în care nu auzeam decât vocea lui Murat și lucrurile pe care le indicau mâinile lui. După șase ore de mers încontinuu, mă simțeam complet energizată. Corpul meu se relaxa în mulțime, asemenea corpului unui înotător viteză, care lunecă agil printre valuri. Corpul meu nu mai simțea mulțimea, se contopise deja în ea, reacționa instinctiv, știa cu precizie ce trebuie să facă, mintea doar îl încetinea, când îi arăta câte un obstacol.
Ce perspectivă diferită aveam acum asupra aceleiași situații! În loc de epuizare și oboseală, mulțimea mă vitaliza. Pentru prima dată în viață am înțeles ce înseamnă de fapt să te lași dus de val. De valuri de oameni, de valuri de entuziasm, de valurile vieții, de valurile necunoscutului, de orice fel de valuri. Cu cât opui mai multă rezistență, cu cât gândești mai mult, cu atât obosești mai repede. „Keep going. Don’t ever stop.” Ca și în Istanbul, în viață trebuie să devii un înotător viteză, să spargi valurile, să le ignori și să te concentrezi doar pe mișcare.
La scurt timp după ce mi-am ridicat ochii din pământ, am început să văd cu adevărat orașul. Dacă ar fi să utilizez un singur cuvânt pentru a descrie Istanbulul, acesta ar fi MIȘCARE. Oriunde îți arunci privirea se întâmplă ceva. Difuzoarele minaretelor cheamă la rugăciune, pisicile se lungesc leneșe pe iarbă, vânzătorii ambulanți pun în mișcare cărucioarele cu fructe proaspete, ghizii explică ce-i cu Agia Sofia, chelnerii te cheamă să mănânci la ei în restaurant, explicându-ți de ce doar la ei vei găsi acel unic loc pe care-l cauți de-o viață. Gunoierii curăță străzile, acolo se tunde iarba, dincolo se repară pavajul, la colțul celălalt de stradă e o piață de legume, aici cineva face jonglerii cu înghețata pe care i-o prepară unei turiste, pe mare se văd vasele cu mărfuri care așteaptă cuminți să le vină rândul să intre în Bosfor.
Vântul ridică voalul unei femei necunoscute, localnicii urcă zgomotoși în bacul care-i trece pe partea asiatică, zeci de vaporașe ticsite cu turiști trec în viteză pe lângă tine, auzi vocea din megafon explicând că trec pe sub podul Galata, un pescar a scos o undiță cu câțiva peștișori agățați de firul de nailon și mulțimea de pe pod aplaudă de încântare.
Cineva tocmai negociază în Marele Bazar un kil de smochine, un copil se sperie de un porumbel, doi îndrăgostiți se țin timid de mână, o femeie țese un covor cu un model complicat. Aici un tip caligrafiază cu grație numele cuiva, dincolo o femeie mănâncă un kebab privind Bosforul. Cineva cumpără o floare unei femei frumoase, altcineva bea un ceai turcesc într-o grădină de ceai. Un bătrân trage leneș din narghilea pe una dintre terasele de pe acoperișuri, urmărindu-mi reacțiile de turist copleșit de-un oraș care nu se oprește niciodată.
„Keep going. Don’t ever stop.” Cum te-ai putea opri când ai atâtea de văzut, atâtea de învățat, atâtea de experimentat? „Keep going. Don’t ever stop.” Cum să te mai uiți la picioare când ochii și mintea îți sunt prinse în mirajul unui oraș care are mereu câte ceva interesant de arătat. Pe apă, pe uscat, în aer, orașul acesta trăiește așa cum puțini dintre noi știu să o facă. Fără oprire.
*** Fotografiile sunt realizate de CutiaDeCarton special pt. această postare. Dacă vă plac cu adevărat, simțiți-vă liberi să le folosiți pt. uzul personal. Ar fi de-a dreptul simpatic să precizați și sursa. Mulțumesc!!!