Isteria și Ipocrizia

Mno. Dat fiind faptul c-aveam rucsacul de salvare făcut deja de prin decembrie, am fost printre puținii bucureșteni care nu s-au plictisit zilele astea la cozile interminabile la conserve și dezinfectanți. Ciocolata și fructele deshidratate văd că nu-s așa la cerere, dar sincer vă recomand, că tare bune-s la foamete mare.

Mai mult, mă găsesc printre privilegiații care așteaptă periodic în gara de nord pachetul de acasă, din Ardeal. Așadar am în cămară un stoc de murături, zacuscă, ghiveci de legume, dulceață, siropuri și paste integrale făcute de mama. Mâncarea nu e pentru mine un stres. Iar cu pălinca de 50 plus făcută de tata, nici dezinfectarea internă sau externă nu mă stresează. Chiar deloc.

Nu fac mișto de oamenii care au făcut provizii. Deși văd că râde lumea de ei. Din contră. Îi înțeleg perfect. Le simt și eu frica, nesiguranța, neputința, vulnerabilitatea, nevoia de-a găsi un confort emoțional în mâncarea cu care își umplu cărucioarele la supermarket.

Nu e deloc ușor să cobori de luni până vineri la metrou în fiecare dimineață. Să te contopești în mulțimea de acolo, să nu mai existe spațiul personal, distanța de siguranță, dar să stai drept și încrezător și optimist. Să te transformi într-o sardea lipită strâns de o altă sardea, dintr-o cutie în care nu se știe care dintre sardele sunt infestate și care nu.

Te liniștește măcar gândul c-ai făcut ceva, ai cumpărat mâncare, apă, măști, dezinfectant și medicamente, ai acționat, ai făcut rezerve, ai un plan micuț în marea asta de incertitudini în care înoți bezmetic în fiecare zi. Te iluzionezi că o mască ține moartea departe de tine. Și ai nevoie de iluzia asta ca să-ți aduni curajul să cobori din nou la metrou.

Nu mă surprinde deloc comportamentul oamenilor.  Mi se pare firesc. Într-un oraș așa mare, mai mult, într-un oraș cu risc seismic așa de mare, să ai un minim de rezerve de alimente, apă, medicamente și dezinfectante în casă ține de normalitate.

Mă doare însă că bucureștenii n-au conștientizat până acum cât de vulnerabili sunt și câtă nevoie avem să învățăm să ne protejăm, să ne respectăm, să ne ajutăm și să avem grijă de noi. Mă doare că noi n-avem niciodată un plan, că nu ne informăm din surse sigure, că nu acționăm inteligent, că încă așteptăm să fim salvați de alții. Știm din exemple repetate că statul e falimentar și organismele lui nu vor fi capabile să ne salveze. Dar în același timp nu facem nimic.

Nu ne gândim nicio clipă că trebuie să învățăm să fim proprii noștri salvatori. Mă refer aici strict la câteva lucruri de bun simț: a merge la un curs de prim ajutor, a cumpăra un extinctor și o trusă medicală în casă, a pregăti un rucsac de salvare în caz de cutremur sau un stoc minim de alimente în cămară în caz de o epidemie sau o înzăpezire sau un atac terorist sau orice altceva ce vedem că se-ntâmplă în lumea în care trăim. 

Nu ne prea pasă de ceilalți, nici măcar nu ne simţim responsabili să stăm acasă când suntem bolnavi, ca să nu-i îmbolnăvim pe ceilalți. Nici măcar nu țușim în șervețel, sau nu ne acoperim gura când tușim. Nu cunoaștem și nu respectăm un minim de profilaxie în caz de vreo boală virală. Oricare ar fi ea. 

Suntem ignoranți și ușor manipulabili. Dezinformați. Ne luăm unii după alții. Credem tot ce scrie mass media, fără să verificăm. Amplificăm negativul. Băgăm sub preș chestiile incomode sau periculoase. Ne prefacem că n-ar conta, pentru că o discuție despre ele ne-ar copleși.

Gândim fatalist. Că doar rulează în noi programe din Miorița și Povestea drobului de sare. Suntem resemnați. N-avem ce face. Așa ne-a fost scris. E mai comod să dăm vina pe genetica neamului strămoșesc decât să depunem efort să ne schimbăm mindsetul într-unul mai puțin fatalist.  Ne antrenăm în diverse acțiuni care n-au niciun rost.

De cele mai multe ori însă ne batem joc unii de alții. Ne poziționăm superior-intelectualicește și râdem de cei care sunt mai puțin educați decât credem c-am fi noi. Arătăm cu degetul. Facem caterincă. Cu cât e frica mai mare, cu atât e caterinca mai încinsă. “Haha. Uită-te la sărăntocii ăia. Au cumpărat mălai și hârtie igienică. Eu am în coș doar cărți bestseller, săpun eco, șampanie și caviar”.

Nu-i așa ca primul lucru care ți-a trecut prin minte când ai conștientizat că va ajunge coronavirus în România a fost să dai fuga la librărie să golești rafturile cu cărți?!

*** credit foto #cutiadecarton

Leave a Reply