Groapa ruginoasă

Drumul spre groapa ruginoasă este printr-o pădure de conifere. Dacă există un rai olfactiv pe acest pământ, atunci, cu siguranță, acesta trebuie să fie. O zi de vară târzie și eliberarea aceea electrică de după o ploaie torențială. Aburi se ridică din pământ, nori aleargă bezmetic pe cer, picături de apă se scurg de pe frunzele plantelor care cresc pe lângă poteca săpată în stâncă. Linii argintii și lipicioase strălucesc sub picioarele noastre. Melci lungi și cenușii îți intersectează traiectoriile cu drumul nostru și pășim cu atenție să nu-i strivim sub bocancii grei de munte.

Acele de brad au mici perle transparente la margine și ți-e teamă să le strici echilibrul perfect. Îți ferești corpul de cetina prea aproape de marginea potecii. Dacă le atingi din neatenție, perlele se condensează într-o rafală de ploaie rece și gâdilicioasă. Drumul este pentru o singură persoană. Urcăm în șir indian. Cineva fredonează o melodie. Altcineva povestește ceva amuzant și trebuie să ne oprim să ne recăpătăm respirația. Poteca e îngustă și abruptă, iar noi gâfâim. Râsul din abdomen, combinat cu răsuflarea sacadată de greutatea urcării nu fac o combinație prea bună. Cineva a săpat scări în stâncă și a pus bolovani-trepte sau balustradă de lemn care să ajute oamenii neobișnuiți cu drumuri abrupte de munte.

La fiecare cotitură, se deschide o priveliște spre muntele din față. La fiecare urcare mai descoperi ceva. Un melc târându-și căsuța printre conuri de brad. O ciupercă viu colorată. Un brad uscat, atacat de o bacterie care l-a imobilizat într-o floare gri, imensă. Sus, sus, chiar înainte de a ieși în poenița din vârful muntelui, dăm de un luminiș plin cu tufe de afine. Sunt mici și zemoase. Facem pauză și ne ospătăm pe săturate. Limba și dinții au devenit un albastru intens. Ne arătăm cu degetul unul pe celălalt ca să putem râde mai bine și mai pe îndesate.

Câinele se joacă în iarba înaltă. Are blana udă și lipicioasă. Ne așezăm pe trunchiul unui copac doborât. Lemnul e uscat. Cetinile de brad de deasupra l-au protejat de ploaie, asemenea unui acoperiș. Liniștea ne țiuie în urechi. De când nu am ascultat tăcerea? Adică s-o fi ascultat cu adevărat? Liniștea muntelui se combină cu gândurile noastre. Unii zâmbesc, alții privesc melancolic dincolo de nori. Nu îndăznește nimeni să strice solemnitatea prezentului. E una dintre acele clipe în care te simți mic-mic și nimic-nimic și trecător-trecător. Iar muntele e mare-mare și tot-tot și nemuritor-nemuritor.

Copiii rup tăcerea. Au mâinile albastre și limbile albastre și dinții albaștri. Le clocotește viața în ochi și dorința de-a alerga pe pajiștea încă verde și udă. Alerg alături de ei. Câinele ne-o ia înainte. Nu-mi mai simt picioarele. Se mișcă mecanic. La fel de mecanic ca și brațele, devenite din ce în ce mai grele. Atențiune… vă opriți! Strigă cineva de departe. Altfel picați în groapă!

De niciune, în fața noastră s-a deschis hăul. O gaură imensă și ruginie se cască amenințătoare dincolo de ciotul copacului cu semnele de avertizare. Pământul e roșiatic și în straturi concentrice. Ca și cum cineva ar fi mușcat încet din vârful de munte, devorându-l lent până la marginea pădurii. Dincolo de groapă, vârfurile munților se ridică unele după altele, ca niște brazde albăstrui și cețoase.

Încerc să le număr. Ochii îmi tremură ușor și totul se pierde într-o lacrimă. Clipesc. Strivesc lacrima și-o întind între pleoape. O iau de la capăt. Oare cum s-a format groapa asta? Nimeni nu știe. Ne gândim cu toții la grămezile de steril de lângă marile exploatări miniere. Ar trebui să caut pe google, îmi zic în gând. Doar să ajung la semnal. Poză de grup! Poză de grup! Ne mobilizează cineva. Facem un contrejour, cu soarele apunând în viteză peste groapa ruginoasă. Noi suntem mulți și poza prea mică să ne cuprindă pe toți. Ne chinuim de câteva ori, până reușim. Soarele nu mai are răbdare cu noi, dispare brusc după șirurile zimțate de munți. Ne întoarcem la cabană. Uit să caut pe google cum a apărut groapa asta ruginoasă. Dacă vă interesează să mergeți să o vedeți, poate căutați voi.

*** Fotografiile sunt realizate de CutiaDeCarton special pt. această postare. Dacă vă plac cu adevărat, simțiți-vă liberi să le folosiți pt. uzul personal. Ar fi de-a dreptul simpatic să precizați și sursa. Mulțumesc!!!

Leave a Reply