Emilia Mitroi – Ia atitudine

text de Emilia Mitroi, oaspete in CutiaDeCarton si instigator la proiecte faine

Acesta este un articol un pic mai lung, dar merita citit. Este plin de chestii faine, iar “sfaturile” si informatiile “culturale” sunt la sfarsit (daca esti cumva foarte pe graba). Desi au trecut aproape doi ani de cand am scris primul articol pentru CutiaDeCarton, imi aduc aminte si acum entuziasmul cu care l-am scris. De fapt, cred ca mai degraba l-am transcris, el era deja in corpul meu, pregatit sa iasa, doar astepta un moment prielnic sa se nasca. Acum vreau sa revin la aceeasi tema. Ezit puțin. Imi este teama ca devin un pic plictisitoare tot vorbind despre acelasi subiect la nesfarasit. Si totusi, pentru mine tema schimbarii este una foarte importanta, chiar vitala as spune. E clar ca tema schimbarii e in primul rand in mine, ca o simt si o doresc cu fiecare celula din corpul meu. Motivele sunt multe, unele tin de fiinta mea interioara, iar altele tin de nevoia mea de-a trai intr-o societate normala, sanatoasa, constienta si umana.

Viata este frumoasa printre prietenii mei si in bula mea de pe facebook. Totul este misto, toata lumea vrea schimbare si fiecare face cate ceva pentru acest deziderat, fiecare dupa puteri. Lucrurile se complica insa cand ies din aceste cercuri minunate. Traiesc chestii ireale in maxi taxi 418, care ma duce de la Piata Sudului in Comuna Berceni. Altfel de povesti aud si la micul salon cosmetic din Braila. Am format aici o coalitie minunata cu proprietara, visand amandoua sa oferim clientelor si o mini biblioteca cu cartile care ne-au marcat de-a lungul vietii.

Ce aud insa cel mai des cand scot capul din lumea mea? NU SE POATE!!! Verbul este conjugat in toate formele posibile: “la noi, nu se schimba nimic”, “nu ne da voie”, “nu ai cu cine”, “ce putem noi sa facem? nimic!!” Aceeasi mantra peste tot, recunosc, uneori, chiar si eu ii cad prada, incep s-o incantez cu pasiune si atunci ma panichez si fug. Fug in lumea mea, fug acasa, fug la prieteni, fug la biblioteca sau pe facebook. De acolo continui sa cred ca da, se poate. Ca Miorita este doar o gluma proasta. Stiu, stiu si povestea cu acceptarea, transcendenta si orice manelisme spirituale mai gasiti in poemul acesta. Pentru mine Miorita urla a resemnare si atat. Nu ii neg valoare artistica, dar mesajul mi se pare contrar naturii umane. Darwin sigur s-ar fi crucit un pic daca o citea. Si totusi mesajul pare a fi puternic infipt in ADN-ul acestui popor. Altfel nu imi explic cum la 27 de la Revolutie, noi tot mai avem o tara condusa de o mana de politicieni corupti, care incearca sa ne spuna ca de fapt noi nu intelegem binele pe care ni-l ofera ei.

Trist este ca ei, politicienii, suntem de fapt noi, dar intr-o oglinda marita, foarte deformata, asa cum vezi pe la balciurile de alta data. Da, ai citit bine. Ei suntem noi. La alt nivel, desigur. Unul marit de mii de ori, dar ei ne reflecta pornirile interioare. In mare parte. E deplasat ce spun? Fiti sinceri cu voi si raspundeti cu inima la urmatoarele intrebari: Cum este traficul in Bucuresti? Cine respecta pe cine? Daca va prinde politia ca ati gresit, dati o mica atentie ca sa scapati? Daca cineva este batut pe strada, interveniti? Mergeti la vot? O salutati si o respectati pe doamna de la curatenie? Si intrebarile pot continua. Schimbarea va veni, nu se poate altfel, dar de noi depinde daca o mai prindem in viata aceasta sau asteptam pana la urmatoarea reincarnare.

“Intamplator”, azi am inceput sa ascult un audiobook imprumutat de la biblioteca Ion Creanga: “Ia initiativa” de John Izzo. Cel mai tare m-a uimit cazul unei femei antreprenor din Napoli, care prin actiunile sale curajoase a aprins scanteia luptei impotriva Mafiei din Italia. Exact!!! Impotriva Mafiei!!! Oare putem s-o clonam ? S-o aducem si la noi? Oare o fi mai greu la noi ca la ei? Pe scurt. Doamna respectiva avea o afacere de familie cu vopseluri si totul a mers relativ bine vreo 30 de ani. Pana in momentul in care afacerea a inceput sa infloreasca. Toate bune si frumoase, Mafia insa veghea. La un moment dat a inceput sa ceara o taxa de protectie. Din ce in ce mai mare. Femeia si-a dat seama ca nu vrea sa munceasca pentru altii si s-a dus in gura lupului, pardon Mafiei si le-a spus clar ca refuza sa plateasca. Au urmat represalii si magazinul ei a luat foc. “Intamplator”. Prima reactie dupa? Vecinii au invinuit-o pe ea. Exact ca in cazul unui viol. Nu violatorul e de vina, ci tipa ca umbla imbracata ca o… ca si-a cautat-o cu lumanarea… Femeia insa a luat atitudine si a afirmat sus si tare ca ea nu accepta o astfel de situatie. A infiintat o asociatie care sa lupte impotriva “taxei de protectie” si, implicit, impotriva mafiei. S-au facut “stickere” (nu, nu erau cu #rezist). Magazinele au inceput sa-si uneasca fortele impotriva Mafiei. Au aparut articole in ziarele locale si internationale si Statul, de voie, de nevoie, s-a implicat in aceasta lupta. S-a implicat pe bune, nu doar sa ia ochii manifestantilor (scuze voiam sa zic proprietarilor de magazine). Finalul: Femeia a castigat. Da, are un pret de platit pentru ca este protejata non-stop, dar a reusit sa fie buturuga mica. A invins Mafia. Si bineinteles nu a facut-o singura.

Va recomand sa ascultati cartea. Mie imi ridica moralul si ma face sa cred ca orice este posibil atat timp cat ne asumam aceasta idee. Si credem in ea si incepem schimbarea cu “man in the mirror”, vorba lui Michael Jackson. Sper sa va inspire si pe voi sa luati atitudine. Sa incepem cu totii cu lucruri mici. Sa ducem sticlele de plastic la reciclat. Sa facem compost din resturile alimentare. Sa ne cumparam un termos pentru cafea ca sa salvam paharele de unica folosinta (apropo: cata cafea beti pe saptamana? si de cate ori luati to go? faceti voi un calcul 🙂 . Sa ne luam in geanta o lingura, o furculita si un cutit de acasa, ca sa nu mai folosim tacamuri de plastic. Se poate, eu o fac des. Sa avem in geanta/masina sacose din material, pe care sa le folosim de cate ori mergem la cumparaturi. O sa economism enorm de multe sacose de plastic si chiar bani. Sa gasim un ONG pe care sa-l sprijinim, macar cu acel 2% , daca nu cu timpul si cu banii nostri. Sa-i implicam pe copiii nostri in aceste activitati ca sa le devina obisnuinta.

La actiuni pe termen mediu si lung as adauga: sa ne informam si sa ne cunoastem drepturile. Si sa mai stim ca sambata, la bibliotecile de cartier se citeste pentru cei mici, iar pentru cei mari se organizeaza ateliere, mai exact seri de feminitate si sezatori de parenting. Programul complet il gasiti pe site-ul Bibliotecii Metropolitane si pe paginile de FB ale filialelor. Daca simtiti ca aveti un har anume, va rog impartasiti-l cu ceilalti. Si cu siguranta, toti avem un har anume, important este sa-l scoatem la lumina, sa ne dam voie sa stralucim. Vorbitul frumos cu cei din jur si facutul de fapte bune tot in categoria aceasta intra. La fel si sistemul plateste o masa/un bilet in avans pentru cineva care nu isi permite. La Supapa un meniu in asteptare costa 15 ron, iar la Opera Comica pentru Copii, la acelasi pret, ii permiti unui copil dintr-o categorie defavorizata sa mearga la un spectacol de calitate. Multumesc.

Leave a Reply