Dacă ajungi în zona Unirii – piața Alba Iulia, ai sentimentul că te plimbi într-o capitală europeană. Bulevarde largi și generoase, gazon proaspăt tuns, fântâni arteziene, pavaje funcționale, mobilier stradal cu design modern și prietenos cu oamenii care vor să socializeze. Copaci toaletați și flori colorate, tufe și plante agățătoare întregesc atmosfera. Curat, îngrijit, întreținut.
Cum treci de Tribunal pe stânga și de Biblioteca Națională pe dreapta, imediat în fața bibliotecii, după o parcare generoasă, se află un maidan. O bucată de asfalt ciobit și o bordură nu tocmai înaltă delimitează două zone complet antitetice. Maidanul pare un tărâm luxuriant printre betoanele orașului. Copaci crescuți în dezordine, tufe de mure care dă în copt, iarbă înaltă și flori sălbatice acoperă tot ceea ce nu observi la prima ochire – gunoaiele.
Nu se știe cum stă treaba cu maidanul. Legendele urbane spun că sunt mai mulți proprietari, care îl revendică în justiție. Iar cum toți știm cât de încet funcționează la noi justiția, natura și-a urmat cursul firesc, nestingherită fiind nici de proprietari, nici de primărie, nici de orice alt organism statal care ar putea gestiona acest spațiu.
Nu doar natura și-a făcut de cap în acest spațiu părăsit. Cum în jurul terenului există două parcări imense, cu trafic mare de oameni care vin zilnic în capitală să-și rezolve diverse probleme, cea mai simplă utilitate pe care aceștia au ales s-o dea maidanului este aceea de-a se debarasa de tot ceea ce nu mai au nevoie.
Echipele de curățenie își fac sârguinciose treaba până la bordură. Dincolo de ea, nu intră decât doi-trei oameni ai străzii, care și-au improvizat colibe din cartoane și au revendicat spațiul ca fiind “acasă”. Autoritățile intervin doar dacă “arde”. La propriu. Singura dată când autoritățile au intrat pe teren a fost când lumea a sunat la pompieri pentru că ardea o căsuță de carton și erau șanse mari ca incendiul să se extindă. Atunci a venit și poliția și a dărâmat căsuțele oamenilor, gonindu-i. Apoi nimic. Oamenii s-au întors și au intrat mai adânc în junglă urbană. Vecinii din blocurile de lângă maidan îi ajută după inima, timpul și posibilitățile fiecăruia. Le dau bani sau mâncare. Și cam atât.
Maidanul este așadar un spațiu paradoxal. Deși extrem de vizibil prin dimensiune și prin amplasarea lui în chiar centrul orașului, el este totuși un spațiu pe care refuzăm să-l vedem. Trecătorii sunt atât de grăbiți sau de indiferenți, încât nu observă gunoaiele. Este un peisaj care nu-i mai șochează, deranjează, revoltă, îngrijorează. Oamenii care se opresc, o fac doar pentru a-l transforma într-o toaletă publică fără taxă sau o groapă de gunoi a orașului. Nu există nimic care să-i oprească. Nici un afiș care să-i avertizeze că vor fi amendați dacă aruncă gunoaie, nici un gardian public sau polițist care să-i tragă la răspundere, nici un proprietar care să-i întrebe de ce își fac nevoile pe terenul lui.
“Vara mai e cum e, că e atât de mult verde, încât sunt mai ascunse gunoaiele. Dar iarna este absolut dezolant. După ce cad frunzele, ies gunoaiele la iveală. Ți se întoarce stomacul pe dos doar să treci pe trotuar. Nu înțeleg de ce nu face nimeni nimic” – oftează Ioana, aruncând o privire dincolo de bulevard, spre maidan.
Sunt cu Ioana, la biblioteca Emil Gârleanu. Ne bem cafeaua în spațiul amenajat în fața bibliotecii și punem țara la cale. Maidanul e acolo, peste drum de bibliotecă și de blocurile fițoase ale orașului. Dar e ca și cum n-ar exista. Noi am vrea să tragem un semnal de alarmă. Nu este acceptabil să existe asemenea locuri într-o capitală europeană. Cineva trebuie să gestioneze terenul și gunoaiele care cresc în fiecare zi tot mai mult.
“Nu-mi imaginez că reușim noi să strângem tot. Dar măcar vreo 20-30 de saci. Arătăm că se poate face ceva concret. Apoi mergem mai departe. Trimitem poze la autorități, îi întrebăm cum stă treaba, de ce nu face nimeni nimic?“ – continuă ea, și-o luminiță i se aprinde în privire.
“Mă gândesc să lipesc afișe la toate scările de bloc. Sunt curioasă dacă o să iasă și vecinii să ne ajute. Dar nu cred. Sunt prea ocupați” – se descurajează Ioana, lăsând privirea în jos. “Și-apoi, cui îi face plăcere să vină să strângă gunoaiele aruncate de alții? Mi-e teamă că nu o să se implice oamenii”.
Am fost în studenție într-o tabără de ecologizare. Înțeleg perfect temerile Ioanei. Le-am trăit și eu. După două săptămâni de ecologizare la Bran, am ajuns la dureroasa concluzie că este extrem de frustrant să strângi gunoaiele după niște oameni, care nici nu au bunul simț să aștepte să pleci pentru a le arunca din nou. Am învățat atunci că lumea nu se schimba instant, urmându-ți exemplul, la fel cum nu se schimbă nici dacă stai deoparte și nu faci nimic. Atunci mi-am jurat că nu voi mai face niciodată vreo acțiune de ecologizare. Mi s-a părut inutilă și umilitoare. Acum știu că fiecare acțiune, oricât de mică ar fi ea, îți dă satisfacția că măcar ai încercat.
Iată-mă așadar sorbind din cafea, în timp ce privesc întrebătoare maidanul de peste drum și notez în agendă idei cum să implicăm oamenii să ne ajute să-l curățăm. Ioana m-a molipsit cu energia ei. Sincer nu știu dacă vom reuși, dar măcar vom avea satisfacția c-am încercat.
Dacă vreți să dați o mână de ajutor, vă așteptăm marți. Detalii legate de oră și locația exactă găsiți aici. Această activitate nu este recomandată pentru copii. Există riscul de-a se răni. Implicarea se face pe bază de voluntariat. Nu avem sponsori sau susținători, așadar nu vă putem recompensa cu nimic. Nici măcar cu o sticlă de apă, să nu vă deshidratați. Fiecare este responsabil cu propriul lui echipament de protecție. Vă rugăm să veniți cu cizme de cauciuc, mănuși impermeabile și mască. Dacă aveți stomacul sensibil, un antivomitiv n-ar fi o idee rea (cred?!). La finalul acțiunii, cei de la ROSAL vor veni să ridice gunoiul. Tot ei au acceptat să ne pună la dispoziție saci menajeri.
Vă așteptăm cu emoții mari. Suntem perfect conștienți că invitația noastră este foarte, foarte murdară, dar avem încredere că mai există oameni care iubesc curățenia.
*** Fotografiile sunt realizate de CutiaDeCarton special pt. această postare. Dacă vă plac cu adevărat, simțiți-vă liberi să le folosiți pt. uzul personal. Ar fi de-a dreptul simpatic să precizați și sursa. Mulțumesc!!!
later edit 25 iulie 2018
Trecem zilnic pe lângă maidane din București înecate în plastic. Uneori, în grabă rutinei zilnice, nici nu le observăm. Un astfel de maidan urban este responsabilitatea noastră, a tuturor, mai ales atunci când ceilalți (autoritățile, vecinii, trecătorii etc.) nu fac nimic. Noi ne-am propus să acționăm. Am încercat să dăm un exemplu. Să arătăm că maidanele de plastic nu sunt acceptate în arhitectura unei capitale europene. A fost un ac în carul cu fân. 8 oameni mari + 3 copii + 2 ore + 6 m pătrați => 30 de saci de gunoi. Nu, nu am reușit să strângem tot gunoiul. A fost peste puterile noastre. Dar măcar am încercat. Ce am reușit puteți vedea aici. Sau în acest interviu Natural TV. Mulțumim tuturor pentru implicare.