Bookletta – cartea cu vedere spre lume

Recunosc. A fost dragoste la prima vedere. L-am zărit în metrou și trei stații distanță mi-am făcut curaj să intru în vorbă. Rucsacul Bookletta m-a determinat să ies din zona de confort și să îndrăznesc să abordez oameni necunoscuți. La câteva zile distanță, creatoarea acestor gentuțe (gentuțe normale, gentuțe de laptop, gentuțe de plajă și rucsac) prevăzute cu un buzunar transparent pentru cărțile pe care vrei să le împarți cu lumea, era invitată să vorbească despre călătoriile ei africane la #triptalks. Așa că m-am dus. Nici nu știu cum au trecut trei ore de povești. La sfârșitul serii aveam o singură certitudine. Că o să-mi iau din nou inima în dinți și o voi ruga pe Rusanda Cojocaru să răspundă la câteva întrebări pentru #cutiadecarton. Despre călătorii și întoarceri acasă, despre mirajul Africii, despre promovarea lecturii ca fiind un lucru “cool”, despre marea călătorie înspre noi înșine, despre terapia prin culori vii sau despre Bookletta și alte planuri de viitor – și câteva alte mici suprize și delicii – puteți citi pe îndelete, fără grabă, fără așteptări, fără prejudecăți.

1. Povestește-ne cum a fost primul tău contact cu Africa.

Primul contact fizic cu Africa a fost cel mai șocant. În 2008 am plecat în Niger și țin minte cu multă precizie momentul în care am coborât din avion, imaginea șocantă a solului nisipos, roșcat, aproape lipsit de verdeață, aroma puternică de condimente și senzații noi, exotice, pe care urma să le descopăr. Nu mai spun de valul de căldură care pur și simplu te lovește în țările din zona sahariană sau sub-sahariană.

2. Care a fost cea mai mare temere/ prejudecată a ta legată de acest nou continent?

Mi-a fost frică de șopârle! Dar după primul duș cu o șopârlă în cabina de duș și prima noapte cu șopârla pe peretele de lângă pat, cumva, ne-am împrietenit. Am înțeles că lor le e mai frica de mine decât îmi este mie de ele.

3. Ce te-a determinat să te intorci în fiecare an în Africa și să-ți dorești să explorezi tot mai mult din acest continent?

Am fost de 7 ori pe continentul negru până acum, în 8 țări, pe coasta de est, vest, centru și sud. De fiecare dată am pornit la drum cu o sete de cultură și de culoare, cu nevoia de a învăța tot ce pot din aceste experiențe. Pentru mine fiecare călătorie e un test de rezistență, în procesul continuu care este auto-depășirea. Am văzut atâtea tipuri de dans, de port tradițional am auzit atâtea dialecte tribale, am gustat toate ciudățeniile de pe lume, am călcat pe plaje vulcanice și am fost printre animale sălbatice în safari. Trebuie să spun ca Africa este o comoară bine ascunsă într-un cufăr fermecat. Ca să-l poți deschide, trebuie să-ți depășești toate limitele, toate fricile, toate prejudecățile.

4. Cum s-a desfășurat contactul cu oamenii locului? Sunt ei foarte diferiți de noi?

Localnicii sunt cei care dau culoare țărilor, și nu invers. Din ce am descoperit până acum, am văzut oameni calzi, plini de poftă de viață și optimism. Ceea ce m-a impresionat cel mai mult este mândria cu care își iubesc și respectă țara, poporul. Pentru ei, să fii de exemplu senegalez este cel mai onorabil lucru de pe lume. În ultima mea călătorie în Senegal, am auzit de multe ori fraza “mă mândresc că fac parte din poporul senegalez”. De asemenea, îmi place că ei încă mai cred în familia-celula societății, încă mai comunica verbal, înca mai au comunități bine închegate și funcționale, încă nu sunt atinși de individualismul și materialismul care ne invadează, pe această parte a baricadei. La acest capitole avem mult de învățat de la ei.

5. Ce te-a impresionat cel mai mult (ceva pozitiv, firește)?

Cred că în fiecare călătorie am avut momente de schimbare de traseu sau redirecționare, dacă e să vorbim în termeni GPS. Mi-a rămas pentru totdeauna imprimat pe retina un moment: în Cap Verde am fost să vedem plaja de nisip negru din cenușă de vulcan. La hotel ni s-a spus că acolo găsim un restaurant și putem lua prânzul. Am tot căutat restaurantul prin pădurea de pe plajă, care era relativ departe de localități, dar tot ce am găsit era… o colibă ceva mai mare. Am găsit acolo o surferiță din Germania, blondă, arsă de soare, o masă cu umbrelă și două hamace. Am întrebat dacă acolo se poate lua masa și ne-a întrebat ce vrem să mâncăm. Am întrebat ce are în meniu și a zis: “Păi, noi nu avem electricitate aici și va pot face niște mâncare pe foc. Se duce soțul meu până în sat să cumpere niște pește de la pescari, fac și un orez la ceaun. Este bine așa?” Am aflat apoi că la ei nu ajuns niciodata curentul electric, că locuiesc așa de 2 ani. Nu aveau nici măcar apa plată, dar ne-a făcut un ceai de plante pe foc. A durat 3 ore până soțul ei (capverdian, de altfel), ne-a adus peștele, până l-au gătit. Dar a fost cea mai bună masă din viața mea. Mi-am imaginat viața ei, venită probabil din Germania în vacanța pentru surf, s-a îndrăgostit de acele plaje nesfârșite și de acel capverdian (capverdienii au sânge portughez și african). Cum și-au construit ei o colibă, cum stau în hamac, cum pescuiesc împreună. Cum lipsa electricității nu a stat niciodată în calea iubirii lor. Iar pe noi, de ce ne opresc atâtea lucruri să fim fericiți?

6. Care a fost momentul în care ți-a fost cel mai frică și de ce?

Au fost multe momente în care mi-a fost frică, nu voi face pe viteaza. Undeva, pe o șosea pe drum spre Benin, se termina combustibilul. Eram patru români și un american în mașină, temperaturi extreme, mergeam din benzinărie în benzinărie și nu aveau combustibil nicăieri. Credeam că o să sfârșim ca într-un film american de prost gust. Am reușit să alimentăm la limită, în ultimul moment. Apoi, întâlnirea de gradul trei cu musca tse-tse într-un safari din Tanzania, din care încercam să ieșim dar toate ieșirile erau blocate de elefanți. În fiecare călătorie a existat multă adrenalină, dar asta cred că îmi și place. Dacă vrei să stai liniștit în zona ta de confort, rămâi acasă!

7. Ce sfaturi/ recomandări ai avea pt. românii care au Africa pe lista de călătorii?

Să își ia cu ei cele mai simple haine, să nu încerce să epateze, pentru că nu e cazul. Să poarte materiale naturale și încălțăminte comodă. Să se dea cu cremă cu factor mare de protecție. Să încerce un sport extrem, bungee-jumping pe cel mai înalt pod din lume sau canoe în Africa de Sud, surf în Senegal, să meargă în safari în Tanzania. Să învețe expresiile de bază în limbile locale, ca să arate respect. Să bea multă apă. Sa se auto-depășească, în fiecare zi. Să mearga la un show/curs de tobe africane. Să-și cumpere bumbac african (african wax cotton) și să poarte bubu-haine tradiționale. Să meargă în piață, să învețe să negocieze, să-și cumpere ceai, cafea, shea butter și condimente.

8. A afectat Africa preferințele tale culinare? Cum?

Da, am început să mănânc mai mult iute! Sos piri-piri, limonadă cu ghimbir, ceai cu ghimbir, totul cu ghimbir…

9. Cum a fost revenirea în România? A produs Africa schimbări asupra ta (emoțional, comportamental…)?

Sunt alt om, încă după prima călătorie în Niger. Am trecut printr-un scurt șoc la început, iar apoi m-am îndrăgostit iremediabil de ceea ce înseamnă Africa. Am avut câteva tentative de a mă muta, pentru că mă simt foarte echilibrată și liniștită acolo. Dar afacerea mea merită toată atenția și grija mea și deocamdată nu voi face acest pas.

10. Bookletta este un concept unic în lume și o invenție înregistrată cu numele tău, un produs adorabil, care îmbină pasiunea ta pt. citit cu pasiunea pentru culoare și pasiunea pt. design. Cum s-a născut și cum a evoluat acest proiect de suflet și ce planuri de viitor ai pt. el?

Bookletta este geanta pentru femeia care citește și are menirea de a schimba mentalități – de a aduce o doză de cultură și literatură în domeniul, de multe ori superficial, al modei. Este nevoie să facem mai multe domenii să interacționeze, în această era a inovațiilor, pentru a evolua. Eu cred că trebuie să ne mândrim cu ceea ce citim, și, de ce nu, să fim judecate prin intermediul titlului de pe copertă, nu a celui de pe ceas. Bookletta are deja patru anișori și urmează să ne extindem pe mai multe nișe de vârstă și interese, toate reunite în jurul aceleiași pasiuni pentru carte și modă.

11. Pe blogul tău personal, relatările tale de călătorie pot fi găsite la rubrica “Suflet călător”. Ce călătorii plănuiesti pt. acest an? Vei găsi timp să le povestești pe blog?

De obicei călătoriile mele sunt destul de spontane. Rămâne să fie o surpriză 🙂

12. De ce se întoarce mereu acasă Rusanda Cojocaru și ce înseamnă pt. ea “acasă”?

De 28 de ani acasa e Chișinău, unde e tatăl meu, pisica mea, prietenii din copilărie, bunicii, camera mea plină cu poze și cărți cu povești. De 10 ani acasă e București, unde sunt prietenii mei, unde e munca mea, unde e apartamentul meu plin cu cărți și unde iubesc, trăiesc și povestesc. Iar de 4 ani acasa e Senegal, unde e mama mea, unde mă așteaptă dimineața un croissant cald și unde imaginea și sunetul oceanului sălbatic intră direct prin fereastra de la bucătărie. Acasă e acolo unde sunt eu.

credit foto: arhiva personală Rusanda Cojocaru

Leave a Reply