Alex Andronic – Confuz

#confuz l-am citit preț de-un drum dus-întors cu autocarul la Alba Iulia. Aveam termosul de cafea pitit după scaune, să nu mă certe șoferul că nu respect afișul din autocar (pe bune, totuși, chiar nu ai voie cu cafea la drum lung-lung ??!!) Privirea îmi rătăcea dincolo de peisajul senzațional care transforma geamul autocarului într-un tablou viu.

Nici pentru o secundă nu am avut sentimentul că citesc un roman. Limbajul familiar, tonul glumeț, oralitatea stilului, dinamismul acțiunii și înjurăturile (da, exact, înjurăturile) mi-au creat senzația că autorul îmi povestește, de pe scaunul din spate, istoria sa de viață. Între noi s-a creat instant complicitatea străinilor care ne-ar fi permis să poștim cafeaua din termos, ferindu-ne de ochii vigilenți ai șoferului de autobuz. Aproape îmi venea să ridic privirea să verific dacă nu cumva scriitorul este pe bune în spatele meu, povestindu-și cu maximă sinceritate viața necunoscuților din autobuz.

Întregul roman poate fi comparat cu o cafea lungă cu-un prieten pe care nu l-ai văzut de ani de zile, prieten care îți povestește, cu lux de amănunte, viața lui, exact așa cum s-a întâmplat. Abordarea directă mă face să mă gândesc la Cimitirul lui Teleșpan. Doar că acolo realitatea este infinit mai mult ficționalizată prin întâmplări neverosimile, personaje atipice, filosofii de viață excentrice. Ea este îngroșată pe alocuri prin hiperbolizări ale stărilor emoționale ale protagonistului. Aici totul este plat, liniar, puțin spectaculos, exact ca în viață. Nu-mi dau încă seama dacă este un plus sau un minus în structura întregului roman. Pe de o parte, simplitatea scriiturii și sentimentul de maximă sinceritate crește gradul de empatizare. Pe de altă parte, cititorul atras de structuri epice complexe, personaje elaborate și acțiuni cu skepsis, este puțin dezamăgit de simplitatea și banalitatea discursului. Dar totuși, dacă punem accent pe radiografierea realității așa cum este ea, viața este o înșiruire de activități simple, banale, monotone, activități întrerupte de evenimente care ne marchează și ne maturizează, schimbându-ne perspectiva asupra lucrurilor.

Personal, apreciez sinceritatea și curajul de-a spune lucrurilor pe nume. Curajul apare în zona abordării fără ocolișuri a tuturor acelor disfuncționalități familiale, despre care românii, în general, nu vorbesc niciodată. Nimic nu este ascuns sub preș, rufele nu sunt spălate în familie, din contră, sunt expuse dramatic la evenimente importante, clarificând orice urmă de îndoială. A-ți câștiga existența din videochat, a descoperi brusc că ești bisexual, a te îndrăgosti iremediabil de cel mai bun prieten al tău, a te căsători din obligație pentru că ai lăsat o fată însărcinată… iată câteva exemple de tabuuri familiale cu care noi, românii, nu jonglăm public cu prea multă ușurință. Romanul realizează o radiografiere fină și analitică a familiei românești contemporane, cea despărțită prin plecarea părinților la muncă în străinătate și reunită peste hotare. Este vorba despre o familie care a ieșit din stadiul ei tradițional, și-a lărgit perspectivele prin confruntarea cu progresul străinătății, familie care însă nu poate adopta subit un mod de viață emancipat, agățându-se de unele prejudecăți și practici de acasă, mentalități de care nu se poate debarasa peste noapte. Alex Andronic este un observator fin și de substanță. Poate apăsa pe răni deschise, are forța de-a trage semnal de alarmă atunci când oamenii o iau pe arătură, dar și curaj de-a spune totul fără ocolișuri. Curajul acesta despre care vă vorbesc este (din punctul meu de vedere) cel mai mare plus al romanului.

Că scriitorul are talent este evident. Știe să te surprindă deopotrivă prin scene de un umor sănătos, care te face să râzi în hohote. Sau te poate sensibiliza la maxim în pasaje de-un lirism sfâșietor, storcându-ți câteva lacrimi discrete, la colțul ochilor. Dar acestea nu sunt decât motive secundare care să vă stimuleze să citiți romanul. Un alt motiv mai justificat ar putea fi acela de-a susține literatura #lgbt (destul de firavă și de timidă în spațiul cultural românesc). Romanul poate fi achiziționat direct de la editura Herg Benet (detalii aici). Ar fi bine să-l aveți în colecția personală. Sigur veți mai auzi vorbindu-se despre acest autor.

*** Fotografiile sunt realizate de CutiaDeCarton special pt. această postare. Dacă vă plac cu adevărat, simțiți-vă liberi să le folosiți pt. uzul personal. Ar fi de-a dreptul simpatic să precizați și sursa. Mulțumesc!!!

2 Comment

  1. Ce recenzie frumoasa!❤️❤️ Nu stiu cum de nu am descoperit blogul acesta până acum, este super! Cat despre romanul despre care ați vorbit, l-am citit si eu prin iunie si pot spune că îl ador. Mă așteptam să îmi placa, dar nu atât de mult. #confuz este o carte pe care întotdeauna o să o port în suflet!
    Felicitări pentru recenzie!

    1. cutiadecarton says: Reply

      Multumesc. Ma bucur ca va place cum scriu. Va mai astept pe blog. Urmeaza mai multe recenzii #hergbenet.

Leave a Reply